Teodor Atanasiu: Parlamentarii PNL vor vota la vedere în favoarea cererilor DNA în cazurile Nicolescu, Şova şi Vâlcov
Vicepreşedintele PNL, Teodor Atanasiu a declarat, luni, că PNL va vota în favoarea cererilor DNA în cazul deputatului liberal Theodor Nicolescu şi senatorilor PSD Dan Şova şi Darius Vâlcov. El a mai precizează și că votul parlamentarilor liberali va fi filmat şi pus pe site-ul formaţiunii.
"Este o săptămână în care Partidul Naţional Liberal va arăta din nou că este de partea justiţiei. Vrem ca în această ţară să dispară aceste protecţii speciale pentru miniştrii parlamentari şi care nu pot fi anchetaţi sau arestaţi din acest motiv. Noi o să votăm pentru ridicarea imunităţii, respectiv pentru începerea urmăririi penale pentru toţi parlamentarii şi pentru domnul deputat şi pentru cei doi domni senatori", a declarat Teodor Atanasiu potrivit B1TV.
Liderul PNL a mai anunţat că liberarii militează pentru eliminarea filtrului parlamentar în cazul miniştrilor senatori sau deputaţi și că parlamentarii PNL au hotărât să facă "un vot la vedere, să arate bilele, ei să fie filmaţi în momentul în care votează şi apoi să punem pe site-ul partidului acest vot".
"Noi am discutat foarte clar, am spus că nu trebuie să mai existe această protecţie specială a miniştrilor care sunt parlamentari şi că trebuie să găsim o procedură mult mai facilă de începere a urmăririi penale, respectiv de arestare în cazul celor care sunt în Parlament şi de aceea va fi scoasă din Constituţie, la propunerea noastră, această protecţie", a mai spus Teodor Atanasiu.