Teodorovici: absorţia fondurilor europene va ajunge la 30% până la sfârşitul anului

| 08 noi, 2013

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că până la finele anului se va ajunge la 30% absorţie a fondurilor europene.

"Avem 26% absorţie anul acesta, la fel au peste 2,5 miliarde de euro în România în acest an, mai mult decât întreaga perioadă 2007 – 2012. Este o sumă foarte importantă, până la finalul anului vor mai intra încă jumătate de miliarde euro, deci undeva la 3 miliarde. Ţinta de absorţie va depăşi 30%, deci sunt cifre, sunt creşteri care nu pot fi contestate", a afirmat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, conform Mediafax.

El a mai precizat că "din păcate" discuţia cu privire la extinderea cu un an de zile a termenului pentru cheltuirea fondurilor europene "se află în impas" şi România riscă să piardă 2,3 miliarde de euro.

Ministrul a precizat că are încă „speranţe” că în luna noiembrie a acestui an se va lua o decizie pozitivă pentru extinderea acestui termen.

El a mai menţionat că începând cu anul 2014 cadastrul pentru zona rurală va fi realizat din bani europeni, iar în cazul cadastrului urban se va opta pentru proiecte de concesiune sau parteneriat public-privat.

În plus, Teodorovici a precizat că următorul cadru financiar pe fonduri europene poate fi început încă din debutul anului viitor, deoarece toate proiectele depuse care au fost aprobate, dar nu au finanţare vor începe efectiv implementarea şi finanţarea se va realiza din următorul cadru financiar.

El a menţionat că decizia în acest sens se va lua în zilele următoare la nivelul Guvernului.

"Deci, practic nu se vor irosi banii pe care dumneavoastră i-aţi cheltuit pentru studii de fezabilitate, pentru proiecte tehnice şi pentru alte astfel de documentaţii. Deci, toate aceste proiecte depuse deja pe actualul cadru financiar să înceapă, iar finanţarea să se facă din următorul cadru financiar, astfel România încă din 2014 să aibă un nivel de absorţie destul de ridicat", a explicat ministrul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ