Teodorovici: Pilonul II de pensii nu va avea de suferit
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teorodovici, a afirmat miercuri că la nivelul Guvernului se face o analiză în ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, pentru ca acesta să fie îmbunătăţit, scrie Mediafax.
„Pilonul II nu va avea de suferit. A, că noi la nivel de Guvern facem o analiză şi vedem exact: zece ani de zile, ce a înseamnat Pilonul II de pensii? Se puteau aplica comisioane mai mici? Putea fi oare un randament mai mare?”, a declarat Teodorovici, la Antena 3.
În plus, se va face printr-o negociere cu administratorii de fonduri private, a confirmat ministrul Finanţelor, în condiţiile în care aceste fonduri au investit şi în companii de stat. „Sunt doar propuneri de îmbunătăţire a modului în care astăzi Pilonul II funcţionează”, a mai spus Teodorovici.
„Am spus-o şi în Parlament, ca ministru de Finanţe: nu voi pune niciodată în balanţă veniturile românilor cu problema deficitului. Adică niciodată n-o să tai, ca ministru de Finanţe, de la Pilonul II, să suspend, să opresc sau ce să fac eu pe-acolo”, a mai spus Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a mai susţinut că Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, nu a afirmat că trebuie daţi mai puţini bani sau că trebuie tăiate aceste contribuţii.