Teodorovici se retrage din cursa internă pentru prezidențiale. Săgeţi otrăvite spre Firea şi Negoiţă
Eugen Teodorovici și-a anunțat, duminică, retragerea din cursa internă pentru alegerea candidatului PSD la prezidențiale.
"M-am decis. Nu", a declarat Eugen Teodorovici, la un post TV, întrebat dacă își menține candidatura în cursa internă a PSD pentru alegerile prezidențiale. El a afirmat că va vota marți, în funcție de ce candidați rămân.
„Marți, în Comitetul Executiv, în funcție de ce candidaturi rămân, acolo o să îmi exprim un vot. Sper că marți să se încheie discuția”, a adăugat Teodorovici.
Totodată, Eugen Teodorovici a criticat ieșirile lui Gabriela Firea și Robert Negoiță care au criticat public conducerea PSD și pe președintele partidului, Viorica Dăncilă, scrie stiripesurse. Teodorovici a declarat că niciunul dintre cei care critică acum partidul nu era atât de vocal pe timpul lui Dragnea.
"Mă uit la ai mei colegi cu funcţii de conducere de ani de zile care prezintă în mod public ceea ce nu au prezentat în forurile de conducere din partid. Dacă o desemnează CEX-ul foarte bine, să meargă dânsa şi toţi o susţinem pe dânsa. Discutăm în partid, spuneţi ce aveţi de spus şi punct. Sunt foarte multe ieşiri care, până să se întâmple ce s-a întâmplat cu preşedintele partidului, nu am auzit la şedinţe pe cineva să fie atât de vocal. Era linişte. Sunt foarte mulţi colegi care amestecă lucrurile, o iau personal. Nu trebuie să schimbăm relaţia de prietenie dacă decizia în partid este aceasta, în care tu nu eşti inclus. După alegeri, nu am văzut vreun lider al partidului care să fie convins că putem câştiga preşedinţia. Uşor, uşor au început să prindă curaj. (...) Cu astfel de tabere, discuţii în afara partidului nu cred că ne ajută", a mai spus Teodorovici.
Biroul Politic Național al PSD va avea loc marți, la Parlament, începând cu ora 11:00. Social-democrații vor alege candidatul partidului pentru alegerile prezidențiale, urmând ca mai apoi propunerea să fie validată în Comitetul Executiv, începând cu ora 12:00.
Oficial, în competiția internă pentru prezidențiale au rămas: secretarul general al PSD Mihai Fifor, deputatul Liviu Pleșoianu și senatorul Șerban Nicolae.
Viorica Dăncilă a anunţat că, dacă PSD îi va solicita să candideze la prezidenţiale, va accepta ce spune formaţiunea şi nu va da înapoi. Și Gabriela Firea se gândește la o candidatură pentru Cotroceni. Ea a declarat că se va gândi dacă va candida la prezidențiale din afara partidului, în cazul în care la Comitetul Executiv de marți nu va fi desemnată pentru cursă din partea PSD, menționând că Viorica Dăncilă nu are șanse de succes, scrie HotNews.
Congresul PSD pentru validarea prezidențiabilului are loc pe 3 august.