Teorii despre avionul Malaysia Airlines. Unde ar fi putut ateriza aeronava
Business Insider analizează cele mai vehiculate ipoteze în cazul dispariţiei aeronavei MH370, aparţinând companiei Malaysia Airlines.
Anchetatorii consideră că aeronava Boeing 777, aparţinând companiei Malaysia Airlines, a fost deturnată de o persoană care ştia să piloteze şi îndreptat spre o destinaţie necunoscută, care ar putea să se găsească la mai mult de 3.000 de kilometri depărtare de ultima sa poziţie confirmată, relatează Business Insider. Cu o rază atât de extinsă, numărul destinaţiilor posibile creşte, avionul putând fi oriunde, din Asia Centrală, până departe, în Oceanul Indian.
Este, într-adevăr, posibil, în opinia unora, chiar probabil, ca aeronava să se fi prăbuşit în apele oceanului, părere împărtăşită şi de investigatorii americani. Cel mai important mister rămâne însă motivaţia piloţilor. De ce ar pune cineva la punct un plan atât de meticulos pentru a deturna o aeronavă, cu care să mai zboare timp de şapte ore, după care să o prăbuşească în ocean?
Chiar dacă cineva ar fi vrut ca pasagerii şi încărcătura avionului să dispară definitiv, ceea ce nu e exclus, e puţin probabil să fi pus la punct un plan atât de elaborat şi de riscant. Dacă singurul scop era uciderea tuturor călătorilor sau sinuciderea pilotului, atunci acesta putea să prăbuşească avionul oriunde, fără să mai zboare şapte ore, încercând să evite toate radarele. Ba mai mult, cu cât ar fi căzut mai repede, cu atât mai bine, pentru că riscul ca cineva de la sol sau de la bord să intuiască şi să dejoace planul criminal ar fi fost mult mai scăzut. Faptul că persoana sau persoanele care au deturnat Boeing-ul Malaysia Airlines au controlat aparatul de zbor încă şapte ore înainte să oprească transponderul pare să indice faptul că aceştia nu au dorit neapărat să distrugă aeronava, ci să ajungă undeva cu aceasta. Această posibilitate dă naştere la încă o întrebare: unde voiau piloţii să ajungă?
Business Insider a publicat o hartă pe care sunt marcate cele 634 de aeroporturi, piste amenajate sau locuri care au calităţile necesare pentru ca o aeronavă de dimensiunile Boeing-ului 777 să poată să aterizeze şi de pe care ar putea decola. Conform publicaţiei, un astfel de avion necesită o pistă amenajată sau o câmpie, un deşert, ori altă zonă relativ plată, de aproximativ 1.5 kilometri pentru aterizare şi 2.7 kilometri pentru decolare. Cele peste 600 de destinaţii la care piloţii ar fi putut, teoretic, să ajungă sunt răspândite în 26 de ţări.
Astfel, avionul ar putea fi oriunde, din Asia Centrală, până în Japonia, sau departe, în apele Oceanului Indian. Conform unei noi teorii, piloţii ar fi evitat radarele militare zburând foarte aproape de un alt avion, posibil tot un Boeing 777, aparţinând companiei Singapore Airlines. Astfel, prin oprirea transponderului, presupuşii terorişti s-ar fi asigurat că nu vor fi detectaţi de avionul pe care îl urmăreau, în timp ce radarele de la sol ar fi identificat, probabil, semnalul ca venind de la o singură aeronavă.
Să presupunem, deci, că pilotul sau piloţii nu au vrut să se sinucidă, ci să ducă avionul într-unul dintre cele 634 de locuri în care ar fi putut ateriza. Şi totuşi, de ce ar fi făcut-o? De ce ar risca cineva să deturneze un avion şi să zboare ore întregi încercând să evite radarele, doar pentru a ajunge la o anumită destinaţie? Conform unei teorii puţin probabile, avionul a fost deturnat pentru a fi vândut, ulterior, fie întreg, fie pe piese. Atenţia pe care a atras-o zborul MH370 ar face, însă, vânzarea aproape imposibilă.
O altă ipoteză susţine că avionul ar fi fost capturat pentru transportul unor lucruri sau persoane într-un anumit loc. Totuşi, deturnarea unui avion de linie, cu mai mult de două sute de pasageri, pare o metodă prea complicată şi prea riscantă pentru un simplu transport. O a treia variantă susţine că aeronava ar fi fost procurată pentru a fi folosită, ulterior, cu alt scop, cel mai probabil într-un atac terorist, pasagerii fiind ţinuţi osatici, sau folosiţi ca scuturi umane. Această posibilitate naşte mai multe întrebări: împotriva cui va fi îndreptat atacul, când va avea loc şi pasagerii vor fi la bord, sau nu?
Dacă ultima variantă este cea reală, atunci prima parte a planului a fost executată perfect. În situaţia în care, după o anumită perioadă, avionul va reapărea pe radare, îndreptându-se spre un oraş important, cu toţi pasagerii la bord, autorităţile vor fi puse în faţa unei decizii extrem de grele: să permită aeronavei să-şi continue zborul, aşteptând să vadă către ce destinaţie se îndreaptă exact şi cu ce scop, sau să doboare aparatul de zbor, provocând moartea a 239 de persoane.
În orice caz, cu fiecare zi care trece fără ca anchetatorii să descopere indicii despre poziţia aeronavei, cu atât e mai probabil ca aceasta să se fi prăbuşit în ocean. O organizaţie sau o persoană, suficient de capabilă şi de bine organizată pentru a deturna un avion şi a-l ascunde timp de mai mult de o săptămână, ar realiza că, cu cât îşi amână planul secret, misterul va fi din ce în ce mai greu de păstrat.