Termenul pentru depunerea ofertelor de cumpărare a activelor Oltchim, prelungit până în 6 iulie
Termenul limită de depunere a ofertelor angajante în vederea achiziționării pachetelor de active ale Oltchim a fost prelungit până la 6 iulie 2017, potrivit unui comunicat al companiei remis Bursei de Valori București.
Termenul inițial pentru primirea ofertelor expira la 26 iunie.
Ministerul Economiei a anunțat, recent, într-un comunicat, că administratorii judiciari ai Oltchim, companie aflată în insolvență, au decis să amâne până în iunie 2017 ultima etapă a procesului de privatizare a combinatului, la cererea ofertanților.
Combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea este scos la vânzare prin nouă pachete de active a căror valoarea totală de piață este de 293,728 milioane euro. Prețul de pornire a vânzării va fi de 307 milioane euro.
Chimcomplex a anunțat că va depune o oferta de preluare a activelor viabile ale combinatului Oltchim, urmând să creeze împreună cu acesta Compania Română de Chimie.
Oltchim este singurul producător din Europa Centrală de sodă caustică lichidă și singurul producător din România de clor și polieter polioli. Societatea exportă aproximativ 70 % din producția sa. Combinatul este în insolvență din ianuarie 2013.
Ativitatea principală a S.C. Chimcomplex S.A. Borzești constă în fabricarea și comercializarea produselor clorosodice, a clorurilor anorganice, alchilaminelor și a solvenților organici.