Theodor Paleologu: Suspendarea lui Cristian Preda din PDL ar fi o mare greşeală
Deputatul PDL Theodor Paleologu a apreciat că suspendarea lui Cristian Preda din PDL ar fi o mare greşeală politică care poate duce la divizarea dreptei, adăugând totodată că alegerea fostului ministru al justiţiei, Cătălin Predoiu, în calitate de prim-vicepreşedinte al formaţiunii, este o manieră puerilă de a compensa.
'Constat şi eu, cum spunea cineva, cu entuziasm şi cu părere de rău, dar fără bucurie, stilul comunist inconfundabil în care era redactat rechizitoriul pe care l-a citit domnul Marinescu. Cristi Preda a vorbit foarte elocvent şi foarte convingător, după părerea mea, despre nedreptatea care i se face. A răspuns punct cu punct neadevărurilor din respectivul document. (...) Mai grav decât o nedreptate, e o mare greşeală politică (...) pentru că riscăm divizarea dreptei, aşa cum am spus-o şi la congres. Este un fel de antifrază să vorbim despre Unificatorul, cu 'U mare' atunci când în mod evident ne paşte diviziunea dreptei. E un pericol foarte mare. Dăm apă la moară diviziunii dreptei. Nu faceţi această greşeală politică', a spus Paleologu, în cadrul Consiliului Naţional de Coordonare al PDL.
El a adăugat că fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, propus pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, îi este bun prieten şi că îl apreciază în mod deosebit pentru faptul că a fost singurul ministru din Guvernul Boc care venea în mod regulat la concertele de la Festivalul Enescu. A remarcat că Predoiu a fost şi singurul ministru din Guvernul Boc care a stat în banca ministerială atunci când regele Mihai şi-a rostit discursul cu ocazia împlinirii a 90 de ani.
'Am motive personale să fiu încântat de faptul că domnul Predoiu ni se alătură, numai că aceste două puncte cu adevărat importante au fost puse la sfârşit: punctul zece şi punctul 11. Adică, Preda out şi Predoiu in. (...) Nu că nu ar fi o achiziţie extraordinară Cătălin Predoiu, dar mie mi se pare o manieră puerilă de a acţiona', a mai spus Paleologu.
Europarlamentarul Cristian Preda le-a spus sâmbătă colegilor săi din Consiliul Naţional de Coordonare al PDL că dacă vor vota suspendarea sa din partid pentru şase luni nedreptatea pentru el va fi insuportabilă şi se va despărţi de ei, iar regăsirea va dura mai mult de şase luni.