Thompson: Eroi SUA au murit în România pentru înfrângerea fascismului în al II-lea Război Mondial

| 22 mai, 16:44

Militari americani şi-au dat viaţa pe teritoriul şi în spaţiul aerian al României pentru înfrângerea tiraniei şi fascismului în cel de al Doilea Război Mondial, a declarat, vineri, însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, cu ocazia Zilei de Comemorare a Eroilor.

"Familii şi prieteni vor începe în curând să se reunească peste tot în Statele Unite pentru picnicuri, excursii şi grătare în curţile din spatele caselor în acest sfârşit de săptămână cu ocazia Zilei de Comemorare a Eroilor (Memorial Day) care reprezintă începutul verii. În timp ce aceste petreceri constituie evenimente sociale familiare pentru americani, este important să ne amintim semnificaţia adevărată a acestei zile. Nu trebuie să considerăm niciodată că scopul nobil şi solemn al acestei zile ni se cuvine pur şi simplu", a declarat, vineri, însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, Dean Thompson, în cadrul unei ceremonii de depunere de coroane la Monumentul comemorativ din Parcul Kiseleff dedicat eroilor americani din cel de-al Doilea Război Mondial.

"Drepturile şi libertăţile fundamentale - viaţa, libertatea şi dreptul la fericire - au fost definite şi afirmate la naşterea naţiunii americane. Trecerea de la declararea la obţinerea acestor drepturi a cerut însă un efort imens, precum şi sacrificiul suprem al militarilor din forţele noastre terestre, navale şi aeriene. Pe scurt, drepturile şi libertăţile americane au fost apărate în trecut şi sunt protejate în prezent de aceia care sunt gata să îşi sacrifice viaţa astfel încât alţii să se bucure de beneficiile dreptăţii, libertăţii şi prosperităţii (...) Sacrificiul lor individual şi personal este cel care face şi mai preţioasă libertatea noastră colectivă", a afirmat diplomatul SUA.

Citeşte şi: Ambasada SUA: Libertatea presei este sub asediu

"Ne aflăm acum în faţa monumentului eroilor americani aici în Parcul Kiseleff pentru a onora amintirea acelor militari americani, majoritatea dintre ei aviatori şi mulţi dintre ei încă neidentificaţi, care şi-au dat viaţa pe teritoriul şi în spaţiul aerian al României pentru înfrângerea tiraniei şi fascismului în cel de al Doilea Război Mondial. Acest monument, donat de Vechea şi Onorabila Companie de Artilerie din Boston, Massachusetts, este locul perfect pentru a reflecta o clipă la semnificaţia acţiunilor lor sacre. Astăzi ne asumăm cu toată răspunderea datoria de a preţui şi de a onora sacrificiul acestor eroi sacri. De acum înainte trebuie să ne asumăm permanent responsabilitatea de a fi păstrătorii încrederii şi credinţei lor. Trebuie să răspundem permanent celor mai înalte standarde prin care putem măsura propria noastră contribuţie la apărarea libertăţii şi la promovarea dreptăţii. Comemorarea noastră de astăzi este o ocazie de a ne reafirma angajamentul în sprijinul libertăţii pe care au apărat-o cu atâta curaj", a spus Thompson.

Totodată, însărcinatul cu afaceri a evocat "angajamentul nostru de a lupta împotriva apatiei şi pesimismului care ar căuta să răpească generaţiilor viitoare ocazia propriilor lor împliniri sau îndeplinirea aspiraţiilor celor care au luptat pentru a face această viaţă demnă de măreţie".

"Să ne amintim aşadar de acei prieteni căzuţi care au luptat pentru ceva mai presus decât ei ca şi de aceia a căror continuă veghe serveşte astăzi la a transforma această viaţă într-o virtute mai profundă. Să ne fie dat să continuăm să-i onorăm în viitor la fel de mult pe cât ne-au onorat ei pe noi", a subliniat Dean Thompson.

La ceremonia din Parcul Kiseleff au participat ambasadori şi ataşati militari acreditaţi în România, precum şi oficiali civili şi militari români şi americani.

Memorial Day este ziua dedicată soldaţilor americani căzuţi la datorie pentru ţara lor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ