Tîlvăr: România acţionează pentru creşterea relevanţei regiunii în cadrul NATO
România acţionează pentru creşterea relevanţei regiunii în cadrul NATO prin consolidarea prezenţei aliate în Marea Neagră şi prin creşterea mobilităţii, a afirmat, marţi, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, în cadrul unei reuniuni de lucru cu ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec.
Tîlvăr a menţionat că România a promovat constant necesitatea protejării regiunii Mării Negre, îndeosebi în actualul context de securitate, transmite MApN.
Potrivit sursei citate, agenda celor doi oficiali a cuprins elementele de interes rezultate în urma Summitului NATO de la Washington, precum şi situaţia actuală de securitate.
În cadrul întrevederii a fost reiterată importanţa strategică a Mării Negre pentru securitatea întregului spaţiu euro-atlantic şi a necesităţii continuării unei abordări unitare şi coerente în gestionarea situaţiilor de securitate, în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
Ministrul Apărării Naţionale a prezentat evaluările părţii române privind evoluţiile de securitate în plan regional, prin prisma dezvoltărilor şi implicaţiilor războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina. A fost evidenţiată astfel implicarea României pentru sprijinul multidimensional acordat Ucrainei şi a fost subliniată hotărârea ţării noastre pentru pentru continuarea acestuia, se arată într-un comunicat al MApN.
"În cadrul Summitului NATO de la Washington, am avut oportunitatea de a reitera angajamentul nostru ferm pentru sprijinirea Ucrainei în faţa agresiunii neprovocate şi nejustificate a Rusiei. Prin implicarea noastră ne dorim să contribuim la întărirea capacităţii de apărare a Ucrainei şi să arătăm solidaritatea noastră faţă de poporul ucrainean. Este esenţial ca toţi aliaţii să îşi unească forţele pentru a susţine pacea şi stabilitatea în regiune, iar decizia aliaţilor la Summit este un semnal puternic în acest sens", a declarat Angel Tîlvăr.
De asemenea, a fost reconfirmat angajamentul comun pentru consolidarea relaţiei în plan bilateral, în contextul în care parteneriatul solid cu Statele Unite reprezintă unul dintre elementele principale ale posturii de descurajare şi apărare pe Flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x