Tîlvăr: Ştiu cât s-a schimbat ţara noastră datorită apartenenţei la Uniunea Europeană

| 03 oct, 19:35

 

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a vorbit, marţi, despre evoluţia ţării noastre după aderarea la Uniunea Europeană şi a susţinut că integrarea este singura variantă şi pentru Ucraina.

 

 

El a participat la o dezbatere care a avut ca subiect autonomia strategică şi angajamentele transatlantice ale Europei, din cadrul Warsaw Security Forum.
"Uniunea Europeană este o poveste de succes. Românii au trecut prin toate stadiile de negociere în ceea ce priveşte aderarea la Uniunea Europeană şi ştiu cât de mult s-a schimbat ţara datorită apartenenţei noastre la UE, ştiu cât de mult ne-am schimbat legat de garanţiile de securitate, în calitate de membri ai NATO, deci pentru mine nu există nicio altă variantă şi nici pentru prietenii noştri din Ucraina", a spus Angel Tîlvăr.
Tîlvăr a afirmat că ţara noastră vrea să ajute la procesul de reconstrucţie al statului vecin, aflat în război. "În acest moment îi ajutăm să îşi exporte cerealele, cu peste 25 de milioane de tone de cereale care au tranzitat România până acum", a punctat ministrul.
Totodată, el a vorbit şi despre obiectivele comune ale ţărilor aliate.
"Spun fără ezitare că suntem pe calea cea bună, deoarece, spre deosebire de Putin, noi funcţionăm potrivit regulilor, vrem să promovăm asemenea reguli, vrem să promovăm legea şi asta avem noi în comun. Sigur, există particularităţi, există expresii ale personalităţilor fiecăror ţări, dar în ceea ce priveşte efortul comun cu aliaţii nu găsesc niciun motiv să renunţăm sau să punem sub semnul întrebării modul în care lucrurile funcţionează", a arătat ministrul român. Tîlvăr a adăugat că, în ceea ce priveşte securitatea, există o "complementaritate" a eforturilor SUA cu cele ale UE.
De asemenea, a apreciat faptul că Marea Neagră este în prezent considerată regiune strategică din punct de vedere al securităţii transatlantice.
Ministrul a abordat şi subiectul înzestrării în domeniul Apărării.
"Timp de şase ani, România a alocat 2% din PIB pentru Apărare, acum, de la cel mai recent buget, avem 2,5%. Faptul că timp de şase ani am înţeles cât este de important să avem aceşti bani pentru armată a făcut posibil să avem în acest moment echipamente de ultimă generaţie pe teritoriul României. Pe de altă parte, de acum trebuie să fim mai inventivi, să ne satisfacem cerinţele în ceea ce priveşte armamentul şi muniţia şi (...) cred că trebuie să colaborăm mai îndeaproape, să fim pe aceeaşi lungime de undă când avem strategii legate de consolidarea capacităţilor noastre de apărare şi de înzestrarea armatelor noastre cu tot ce au nevoie", a apreciat Angel Tîlvăr.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ