Tinerii liberali lansează petiţia privind votul prin corespondenţă
Tinerii liberali lansează petiţia "Votul prin corespondenţă - un instrument democratic esenţial în secolul 21" şi consideră că proiectul de lege privind votul prin corespondenţă, depus în Parlament de către PNL în septembrie 2014, trebuie adoptat cu celeritate.
"Tineretul Naţional Liberal (TNL) consideră că modul în care s-a desfăşurat procesul de votare pentru alegerile prezidenţiale în secţiile din diaspora a arătat, pe de o parte, dispreţul PSD şi al primului ministru/candidat, Victor Ponta, faţă de români şi de regulile democraţiei, iar, pe de altă parte, necesitatea adoptării de urgenţă a unor măsuri care să împiedice reeditarea acestei situaţii", se arată într-un comunicat al TNL, remis marţi.
Deputatul Florin Alexandru Alexe, preşedintele TNL, consideră că România, ca stat democratic, trebuie să pună la dispoziţia cetăţenilor săi instrumente practice, adaptate vremurilor, pentru exercitarea drepturilor cetăţeneşti fundamentale.