Tismăneanu – încă un profitor al regimului Băsescu, care nu se dezminte

Până nu demult, îl consideram pe Vladimir Tismăneanu un simplu profitor al regimului Băsescu, atât și nimic mai mult. Din categoria intelotrucilor neaveniți ai eșichierului politic, Tismăneanu nici măcar nu poate fi numit un băsist convins ci doar unul care se cramponează de umbra și puterea celui care se pregătește deja la Cotroceni să devină următoarea relicvă politică a României, pentru simplul motiv că doar sub hegemonia acestuia i-au ieșit cel mai bine pasențele.

Nu vă puteți imagina cât de trist poate fi să scrii despre Tismăneanu, în după-amiaza unui început de weekend. Au făcut-o alții deja, extrem de detaliat, să luăm de pildă istoria neromanțată a piruetelor ideologice efectuate de Tismăneanu pentru toate mărimile politice ale zilei care i-au intrat vreodată în raza de acțiune, apărută recent sub semnătura lui Mircea Platon, în Cotidianul.

Controversatul personaj a făcut nu numai piruete ci și sluj ideologic ori de câte ori a avut ocazia, aproape pentru oricine. L-a adulat pe Coposu, pentru a-l critica ulterior. A revenit și asupra acestor critici, cu interpretări savante, căci așa este intelectualul român, se scoate, ca o pisică care cade mereu în picioare, orice ar fi. L-a periat și pe Ion Iliescu și, totodată, pe premierul Adrian Năstase, numai pentru a-l desființa ulterior în termeni cinici și extrem de duri.

Ulterior și-a recalibrat rapid și radical discursul, descoperind vaste oportunități sub oblăduirea președintelui jucător Traian Băsescu. Dacă treceți cu vederea înșiruirea aiuritoare de titluri și calificări cu care se împăunează acum acest doxat al politicii românești, veți realiza poate că Tismăneanu se pretinde la un anumit nivel expert de țară, profitând de această postură autoasumată și încropită de-a lungul timpului din sferturi de adevăr.

Asemenea unui critic culinar corupt, Tismăneanu furnizează în extern veritabile și cât se poate de neprincipiale ”rapoarte”, favorabile în mod evident celui care oferă mai mult. Acest distins istoriograf a știut mereu să recunoască caracterul maleabil al istoriei, dovadă formele multiple în care a știut să-și modeleze de-a lungul timpului plastilina textelor conținând opiniile sale.

Acum, a venit rândul premierului Victor Ponta, demonizat cu asupra de măsură și într-un fel atât de compromițător, profesional vorbind pentru însuși cel care lansează acuzele, încât mi-am călcat pe inimă și am mai citit ultima (sper că la propriu) inepție marca Tismăneanu.

Nu-mi fac iluzii, criticii gregare și lipsite de rațiune publicată cu hărnicie la începutul anului electoral 2014 îi vor urma numeroase alte texte, materiale și interviuri în care acest ”specialist” pragmatic va reveni asupra propriilor opinii dure, dar asta cine știe cu exactitate când, undeva după acest an agitat, pesemne după ce actualul stăpân de la Palat va fi devenit demult o amintire neplăcută a politicii autohtone.

Acum însă, disperat și înghesuit, Băsescu este cel mai ofertant și asta într-o asemenea măsură încât Vladimir Tismăneanu nu ezită să se compromită profesional declarând încă o dată, vai și scripta manent, că ceea ce s-a întâmplat în 2012 a fost o tentativă de lovitură de stat.

Orice propagandist băsist poate afirma asta, sus și tare, nu ne vom preocupa nici cât negru sub unghie. Dar la studiile și diplomele eruditului propagandist băsist de ocazie, profesor în științe politice prin cele străinătățuri, să declari public și cu infatuare că un parlament național a stat la baza unei tentative de lovitură de stat prin mecanismul cât se poate de constituțional al unui simplu referendum de demitere, ăsta da sepukku spectaculos în ochii tuturor confraților săi din corpul profesoral...

Restul nici nu mai contează, Vladimir Tismăneanu aruncând insulte în capul premierului Ponta cu aceeași dexteritate relaxată de care dădea dovadă cu peste un an în urmă Traian Ungureanu, când făcea semne obscene la parangheliile electorale ale defunctei alianțe ARD.

Lumea în care trăiesc intelectualii români este adeseori un univers strâmb și chinuit. Nimeni nu-l poate însă condamna pe Tismăneanu pentru că se lipește de unul și-l atacă pe altul. Nu este obligatorie simpatizarea premierului Ponta, cum nu este neapărat blamabilă clamarea publică a partipriurilor sinecuriste ale unuia sau altuia. Dar să te faci de toată jena în ochii colegilor, revenind prostește la obsesia jenantă încă de la enunțare și să insiști să-ți pui poalele profesiei în cap inventând roata pătrată a loviturii de stat parlamentare, este totuși mult prea mult. Prin asemenea texte căznite, Vladimir Tismăneanu se acoperă definitiv de ridicol, căutând cu felinarul ridicat un autocrat pe care, de fapt, îl are sub nas încă din 2004, în persoana  mentorului său de la Palatul Cotroceni...