TITU BOJIN, preşedintele CJ Timiş, audiat la DNA

| 22 ian, 17:30

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, este audiat în aceste momente de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul poliţiştilor obligaţi să nu dea amenzi în perioada campaniei electorale  pentru alegerile prezidenţiale de anul trecut.

Titu Bojin se află  la sediul DNA Timișoara și trebuie să dea explicații cu privire la un accident care a avut loc în luna mai 2014, mușamalizat de subalterni la comanda acestuia, spun procurorii.

Anul trecut, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş a gonit pe Autostrada 1, între Lugoj şi Nădlac, pe contrasens şi a forţat o şoferiţă să se izbească de parapet, ca să îl evite. Anchetatorii spun că şeful poliţiei rutiere i-a sfătuit pe colegii de la autostrăzi să închidă dosarul cu autor necunoscut.

Descoperirea a fost făcută în timpul percheziţiilor de la sediul Inspectoratului de Poliţie Timiş, din urmă cu două zile.

În urma descinderii, șeful IPJ Timiş şi adjunctul său, şeful poliţiei rutiere judeţene, primarul din Recaş, şeful poliţiei şi cel al poliţiei locale din acest oraş au fost arestaţi preventiv. Procurorii îi acuză că ar fi făcut înţelegeri în campania electorală pentru ca şoferii care încalcă legea în Recaş să primească, în locul amenzilor, indicaţii cu cine să voteze.

Citeşte şi: DNA: Șefii poliției Timiș au terorizat un coleg la comanda primarului din Recaș

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ