Toate într-o singură zi. 19 decembrie, ziua Z pentru democrația din România

| 18 dec, 11:34

19 decembrie se anunță o zi plină de ”evenimente”. Miercuri, înainte de mini-vacanța de Crăciun, are loc o nouă ședință CSAT, după ce ședința precedentă a fost suspendată. Tot pe 19 dec. ar trebui să fie anunțată decizia CCR privind conflictul din Guvern și Președinție pe tema remanierii, precum și decizia Curții Constituționale în cazul protocoalelor SRI-Parchet. Și, tot miercuri, Liviu Dragnea are un nou termen în dosarul angajărilor fictive.

Decizia CCR pe protocoale SRI-Parchet

Decizia CCR privind conflictul natură constituționala între Parlament și Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție vizând protocoalele încheiate cu SRI ar putea fi dată miercuri, 19 decembrie.

La ultimele două termene, Curtea Constituționala a amânat decizia privind protocoalele încheiate de Parchet cu SRI.

Conflictul dintre palate pe tema refuzului remanierii Guvernului, tranşat tot pe 19 decembrie

Conflictul Iohannis-Guvern pe tema remanierii

Conflictul dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă pe baza refuzului revocării şi amânării numirii miniştrilor va fi tranşat de Curtea Constituţională pe 19 decembrie.

Astfel, CCR va dezbate, pe 19 decembrie, sesizarea făcută de premierul Viorica Dăncilă împotriva președintelui Klaus Iohannis pe motiv că șeful statului a refuzat remanierea Guvernului, în sensul că nu a semnat revocarea miniștrilor Paul Stănescu și Lucian Șova și nici numirea înlocuitorilor propuși – Lia Olguța Vasilescu, respectiv Mircea Drăghici.

O nouă ședință CSAT

O nouă ședință CSAT este programată pentru miercuri, 19 decembrie, după ce ședința precedentă a fost suspendată de către preşedintele Klaus Iohannis, la solicitarea membrilor Consiliului, având în vedere faptul că ordinea de zi a cuprins tematici importante referitoare la apărarea ţării şi securitatea naţională, fapt care a generat discuţii prelungite.

„Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a avut loc marţi, 11 decembrie a.c., a fost suspendată de către Preşedintele României, Klaus Iohannis, la solicitarea membrilor Consiliului, având în vedere faptul că ordinea de zi a cuprins tematici importante referitoare la apărarea ţării şi securitatea naţională, fapt care a generat discuţii prelungite”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Un nou termen în dosarul lui Dragnea

Dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, are un nou termen pe 19 decembrie. Dosarul a fost repartizat joi la completul 2 penal de la Instanţa supremă.

Acest complet este format din cinci judecătoare: Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera şi Rodica Aida Popa.

Tot la acest complet a fost repartizat şi dosarul în care fosta şefă a DIICOT Alina Bica a depus o contestaţie în anulare la condamnarea definitivă.

La completul 1 penal - format din judecătorii Simona Cristina Neniţă, Iulian Dragomir, Constantin Epure, Marius Foitoş, Ionuţ Matei - au fost repartizate dosarele în care sunt judecaţi Victor Ponta şi Viorel Hrebenciuc.

De asemenea, la completul 3 penal - format din judecătorii Francisca Vasile, Silvia Cerbu, Ioana Bogdan, Anca Mădălina Alexandrescu, Ana Iancu - au fost repartizate dosarele în care sunt judecaţi Toni Greblă, Călin Popescu-Tăriceanu, Elena Udrea (contestaţie în anulare).

Toate aceste dosare au primit termen pe data de 19 decembrie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ