„Toate pânzele sus” - O evadare imaginară din Epoca de Aur
Toata pânzele sus. Având la bază unul dintre cele mai frumoase romane de aventuri ale vreunui prozator român, pelicula „Toate pânzele sus” este cu siguranţă unul dintre cele mai iubite şi mai vizionate filme româneşti din toate timpurile, scrie Historia.
Toate pânzele sus. Mini-serialul i-a purtat pe români, cu suspans şi umor, la bordul goeletei „Speranţa”, dincolo de graniţele ferecate ale regimului Ceauşescu, spre tărâmuri la care puteau doar să viseze. Totul a avut însă şi un „preţ” pentru actorii din distribuţia filmului; dar ce preţ colorat şi frumos: artiştii s-au ales pentru toată viaţa cu „porecle”. Ion Besoiu va fi pentru totdeauna căpitanul Anton Lupan, Sebastian Papaiani va fi confundat cu Ieremia, pe Gherasim nu ţi-l poţi închipui altfel decât întruchipat de Ilarion Ciobanu, Jean Constantin este cel mai convingător Ismail cu putinţă, Adnana va avea întotdeauna chipul actriţei Julieta Szönyi, George Paul Avram va fi pentru eternitate Haralamb, Cristian Şofron va rămâne Mihu, Ion Dichiseanu va fi, în memoria tuturor, Pierre Vaillant, prietenul cel atât de căutat, iar pe Spânu nici ca ni-l putem închipui sub altă înfăţişare decât cea a lui Colea Răutu.
Ţinând cont însă c-au existat şi alte cărţi şi filme de aventuri în România, o întrebare se ridică: de ce filmul lui Mircea Mureşan a avut acest succes imens? Pelicula realizată în 1976 urmăreşte îndeaproape călătoria imaginată în roman de Radu Tudoran – acesta ar putea fi unul dintre răspunsuri. Dincolo de acesta însă, şi foarte important, e faptul că filmului îi lipsesc cu totul elementele de propagandă comunistă. „Toate pânzele sus” respiră un aer de liberate, la care se adaugă exploatarea unor aventuri desfăşurate pe mare; în plus, pelicula brevetează ideea unei prime călătorii a unui velier românesc către Patagonia – Ţara de foc. E o poveste simplă, fără vârstă, scrisă într-un moment de graţie şi ecranizată sub aceleaşi auspicii divine.
Citeşte mai departe AICI.
Ştirile orei
Dragi credincioşi, sunt Preafericirea Mea Daniel şi în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române vă înştiinţez că suntem în pragul colapsului: ţara noastră a rămas fără resurse de rahat!
Din cauza sărbatorilor ortodoxe din ultimele săptămâni, rezerva de rahat a României a fost epuizată. Deşi existau câteva diferenţe de opinie între membrii Sfântului Sinod, când a fost vorba de mâncat rahat, cu toţii au ajuns la un consens şi nimeni nu a mai ţinut cont de funcţie, vârstă şi simpatii, toţi aceştia trecând direct la înfulecat.
Trist este faptul că majoritatea credincioşilor nu s-au mulţumit să consume rahat în timpul slujbelor, ci şi-au luat şi câte doi saci pentru acasă. Absolut toţi enoriaşii au mâncat rahat în timpul slujbelor, în timpul discuţiilor de pe marginea străzii şi chiar alături de familiile lor, la chermeze, nunţi, botezuri sau cumetrii.
Pasiunea pentru consumul de rahat s-a răspândit rapid, astfel că o multitudine de preoţi, diaconi, călugari, episcopi si mitropoliţi s-au apucat, la rândul lor, să mănânce rahat. Din păcate pentru ei, zăcămintele de rahat ale României au fost epuizate, astfel că doar printr-o minune va mai fi descoperit vreun zăcământ de rahat care încă n-a fost consumat în această ţară. În acest mod se poate explica de ce, în ultima perioadă, foarte mulţi credincioşi au început să mănânce rahat în afara ţării, chiar şi prin moschei, sinagogi sau temple.
Cu sufletul plin de speranţa că vom identifica un nou zăcământ de rahat pe teritoriul ţării noastre, astfel încât să nu fie nevoie sa apelăm la importuri şi gândindu-ne cu evlavie la Bântuitorul nostru Iisus, vă spun „Fiţi binecuvântaţi, fiilor”. Doamne ajută!
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
NOOBZ.ro