Tom Hardy, probleme după filmările deja celebrului "Venom"
Filmul cu supereroi "Venom" se dovedeşte deja un hit pentru iubitorii universului Marvel, însă protagonistului, actorul britanic Tom Hardy, acest film i-a lăsat un gust uşor amar pentru că scenele sale favorite, ce însumează aproximativ 40 de minute, nu au fost incluse la editare în versiunea finală a peliculei ce a fost lansată săptămâna trecută, conform publicaţiei britanice The Telegraph.
Într-un interviu acordat site-ului ComicsExplained, Tom Hardy a precizat că toate scenele sale preferate din film au fost scoase de regizorul Ruben Fleisher la montaj. Întrebat care este scena sa favorită din film, actorul a răspuns: "Niciuna! Mie mi-au plăcut scene care nu fac parte din film. Sunt scene care însumează 30 sau 40 de minute care nu au fost incluse în film. Scene de nebunie, scene de comedie neagră. Pur şi simplu nu au fost incluse în film".
Hardy, care a mai jucat anterior în "Dunkirk" şi "Mad Max: Fury Road", interpretează rolul personajului cu dinţi ascuţiţi Venom şi al alter ego-ului său uman, reporterul Eddie Brock. Filmul, un spin-off al francizei "Spider-Man", prezintă povestea originii antagonistului Venom, o creatură extraterestră simbiontă care preia controlul asupra corpului unui jurnalist şi-şi ucide adversarii în cele mai sadice moduri cu putinţă.
Chiar şi aşa, Tom Hardy a susţinut că filmul "Venom" rămâne fidel personajului aşa cum este el prezentat în albumele de benzi desenate ale Marvel Comics. "Portretizarea lui Venom, cred, a fost extrem de fidelă albumelor de benzi desenate", declara el cu ocazia unei conferinţe de presă susţinută la Moscova, în cadrul campaniei de promovare a noului film. "Dacă ne uităm la unele imagini din albumele de benzi desenate, observăm că filmul nu a deviat deloc. Ba chiar a recreat fidel unele elemente din benzile desenate", adăuga el.
Producătorul executiv al filmului, Matt Tolmach, a infirmat zvonurile că cele mai şocante şi violente scene din film au fost excluse pentru a se asigura că în SUA filmul va putea fi urmărit şi de copii începând cu vârsta de 13 ani. "Nu există vreo versiune fantomă a filmului. Toată lumea ne întreabă asta. Există şi o variantă cu conţinut explicit, destinată exclusiv adulţilor? Ei bine, nu există", a precizat el.
"Încă de la început ne-am propus ca prin acest film să ne adresăm şi copiilor începând cu vârsta de 13 ani", l-a completat şi regizorul Ruben Fleisher. "Mai demult am precizat că ne-am dorit să mergem cu scenele violente până la limita acceptată pentru categoria de vârstă 13+. (Filmul) The Dark Knight reprezintă un excelent exemplu pentru mine cu privire la nivelul de violenţă care poate fi inclus într-un film pentru categoria 13+", a adăugat el.
Ruben Fleisher a susţinut că este mulţumit de faptul că a reuşit să se plaseze cu "Venom" la limita de sus a violenţei acceptate pentru această categorie de vârstă, într-un mod similar filmului din seria "Batman" din 2008. "Susţin cu mândrie faptul că am reuşit să ating limita superioară a violenţei pentru un astfel de film. Aşa simt că nu am făcut niciun compromis cu 'Venom'. Cred că este un film pe atât de agresiv pe cât şi-l doresc fanii personajului", a mai precizat el.
Superproducţia "Venom" a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american, reuşind să obţină 80 de milioane de dolari încasări la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit cifrelor publicate de compania specializată Exhibitor Relations. În ciuda cronicilor defavorabile, "Venom" a bătut recordul celei mai bune lansări într-o luna de octombrie cu 20 de milioane de dolari, potrivit datelor Box Office Mojo.