Toma Petcu: Strategia Energetică a României are nevoie de aviz de mediu, procedură care durează şase luni

| 04 ian, 10:20

Strategia Energetică elaborată de Ministerul Energiei în 2016 are nevoie de un aviz de la Ministerul Mediului, pentru obţinerea căruia vor fi necesare şase luni de dezbateri, prin urmare proiectul ar putea fi aprobat de Guvern în a doua partea a acestui an, a declarat, miercuri, Toma Petcu, ministrul propus al Energiei, în cadrul audierilor în comisiile de specialitate din Parlament.

Petcu a primit aviz favorabil cu 40 de voturi pentru, 17 împotrivă şi o abţinere, după ce a fost audiat în Comisiile reunite pentru politică economică, reformă şi privatizare şi, respectiv, pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Comisia economică, industrii şi servicii, Comisia pentru dezvoltare şi strategie economică, Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului şi privatizare, din Senat.

El a fost întrebat dacă va promova strategia energetică realizată pe parcursul anului trecut de Ministerul Energiei.

'Am citit şi eu strategia actuală pe care Ministerul Energiei a elaborat-o. Din ce am înţeles, nu au reuşit să o aprobe în Guvern pentru că, fiind prima strategie elaborată după 2007, are nevoie de o dezbatere prealabilă şi de un acord de mediu. Acest acord de mediu nu ar fi fost posibil să îl obţină într-o perioadă foarte scurtă, întrucât este vorba despre o procedură lungă, cu dezbateri, de şase luni pentru a-şi lua acest aviz de mediu', a spus Petcu.

În opinia sa, această strategie este perfectibilă şi poate fi îmbunătăţită pe fiecare domeniu de activitate în parte.

'Consider că actuala strategie poate fi îmbunătăţită. Cu această strategie vom veni în Guvern şi apoi în Parlament, după care va deveni lege şi va fi perfectibilă pe tot acest traseu. În mod sigur, o vom studia foarte atent, astfel încât să vedem dacă sunt domenii care nu s-au acoperit sau care nu au fost acoperite suficient, dacă sunt măsuri care ar trebui să vină în plus faţă de ceea ce s-a prevăzut şi sunt convins că sunt. Este foarte important să obţinem înainte de a o introduce pe ordinea de zi a Guvernului ca ordonanţă şi apoi în Parlament să avem acest acord de mediu de la Ministerul Mediului. Strategia este un obiectiv prioritar pentru noi. Probabil că vom reuşi undeva după jumătatea anului să venim cu ea în Guvern şi ulterior în Parlament. Din punctul meu de vedere, această strategie este perfectibilă şi poate fi îmbunătăţită pe fiecare domeniu de activitate în parte', a mai spus ministrul propus.

Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică, la mijlocul lunii decembrie, proiectul final al Strategiei Energetice a României 2016-2030.

Florin-Toma Petcu a absolvit Facultatea de Construcţii Hidrotehnice la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti (2001) şi un master în management public (2006), potrivit site-ului oficial al Camerei Deputaţilor.

În cadrul Companiei Naţionale 'Administraţia Porturilor Dunării Fluviale' S.A. Giurgiu, a ocupat următoarele poziţii: inginer în cadrul serviciului de 'urmărire şi control activităţi portuare' pe zona Baziaş - Cernavodă (mai 2003 - dec. 2004), şef serviciu 'urmărire şi control activităţi portuare' (dec. 2004 - mai 2005), şef serviciu cu preluare de atribuţii ale directorului general (mai 2005-mai 2007).

Din decembrie 2007 până în august 2008, a fost şef de şantier construcţii la SV Lotus Giurgiu. A mai fost preşedinte al C.A. şi director general al S.C. AEP Giurgiu-Port S.A. Giurgiu (aug. 2008 - mart. 2013) şi preşedinte al C.A. şi director general al Companiei de Navigaţie Fluvială Giurgiu, Giurgiu-Nav SA Giurgiu (sept. 2011 - mart. 2013).

În perioada aprilie - august 2013, a ocupat poziţia de director al Direcţiei de Insolvenţă la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).

A fost, de asemenea, subprefect de Giurgiu, în intervalul octombrie 2013 - iulie 2014.

Din decembrie 2014 până în mai 2016, a fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

 

Tag-uri: Toma Petcu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ