Tomac îşi joacă bine rolul de cărător de geantă al lui Udrea

| 25 apr, 2014

Dacă veţi ieşi pe stradă şi veţi întreba trecătorii cine se află la conducerea Partidului Mişcarea Populară, răspunsul pe care îl veţi auzi cel mai des este probabil acela că la şefia PMP este Elena Udrea. În schimb, foarte puţini vor fi capabili să îl indice pe Eugen Tomac, care teoretic se află la şefia micuţilor populari, în timp ce fosta consilieră prezidenţială este în acte doar un simplu membru de partid.

În schimb, în PMP există o oarecare diferenţă între versiunea oficială şi realiate, Elena Udrea fiind cea care de facto conduce destinele partiduleţului loial lui Traian Băsescu. Uitaţi-vă la orice conferinţă de presă la care participă fosta consilieră prezidenţială şi Tomac şi îmi veţi da dreptate. Această dublă relaţie a dat naştere de-a lungul timpului la câteva momente penibile pentru Eugen Tomac, un astfel de episod consumându-se şi miercuri.

Fiind invitat de cei de la Hotnews să participe la un interviu, preşedintele PMP a trebuit să comenteze declaraţiile făcute cu câteva ore înainte de către Traian Băsescu. Pentru cei care nu îşi mai amintesc, tot miercuri şeful statului şi-ar fi ales un nou favorit pentru funcţia de viitor preşedinte, în persoana procurorului său de casă, Daniel Morar. Întrebat despre această opinie a preşedintelui, Tomac a declarat că Morar “este un om pe care românii l-ar privi cu multă simpatie. Dar ceea ce cred eu şi o spun ca om politic, în aceasta bătălie pentru preşedinţia României este extrem important să ai experienţă politică”.

Ce a urmat după această afirmaţie poate fi rezumat ca un elogiu constant la adresa Elenei Udrea care l-a fermecat complet pe liderul oficial al PMP. Astfel, am putut afla că fosta consilieră reprezintă principalul atu al popularilor, care nu se pot dispensa de experienţa politică vastă a fostei doamne Cocoş. De fapt, de fiecare dată când Dan Tapalagă, realizatorul interviului, încerca să aducă în discuţie alţi politicieni de dreapta, Tomac revenea invariabil, cu precizia unui bumerang bine realizat, la subiectul Elena Udrea, căreia mai avea puţin şi îi cânta o odă în direct. Încă puţin şi Eugen Tomac ar fi făcut publică fie candidatura Elenei Udrea la prezidenţiale, fie dragostea pe care i-o poartă favoritei lui Traian Băsescu sau ambele.

Indiferent dacă declaraţia lui Traian Băsescu legată de cât de bun ar fi Daniel Morar la preşedinţie este sau nu o petardă menită să dea presei un subiect de tocat, comportamentul lui Tomac timpul interviului acordat celor de la Hotnews rămâne la fel de emblematic. Pe parcursul interviului, Tomac s-a comportat ca un veritabil trepăduş de-al Elenei Udrea, uitând că, cel puţin la nivel declarativ, strategia şefului statului s-a modificat.

În final, acest comportament nu face altceva decât să dovedească cât de limitaţi sunt în realitate membrii PMP, ochelarii de cal pe care îi poartă fiind setaţi doar pe imaginea Elenei Udrea ca model de politician. Din acest punct de vedere este şi normal de ce Eugen Tomac a fost pus în fruntea acestui partid de duzină, făcut doar pentru a servi intereselor cuplului politic Băsescu-Udrea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 apr, 2014
goPonta..goo
sa cari geanta cuiva e rusinos...
sa stai in barca,cand apa este de 10 cm si sa te impinga 4-6 jandarmi,este patriotism
Ponta si Dragnea,mustesc deci de patriotism
Pacat ca si toate casele din Dambovita,plus terenurile,mustesc si ele..
de apa
25 apr, 2014
Costel
CORECT !
PMP este partidul caadou primit de Elena Udrea de la presedintele Basescu.
25 apr, 2014
Andrei Pop-ziarist Obiectiv
multumesc..
25 apr, 2014
cantautor
interesant,"ochelarii de cal" ai lui Tomac sunt setati pe Udrea..
"ochelarii de bou",ai iobagului lui Sultanescu,Pop,sunt setati tot pe Udrea...
pai fratilor,Daciana Ponta asigura consultatii la ochi,pe gratis...
mergeti si luati-va ochelarii care va trebuie..
setati pe PSD
sunt consultatii gratuite,plata in rate...
a inceput campania electorala...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ