Top 3 zodii care nu știu să piardă

| 06 dec, 10:05

Cu toții cunoaștem câteva persoane care nu suportă nicicum să piardă în fața altcuiva și de multe ori punem această atitudine față de eșec pe baza semnelor zodiacale. Se pare că zodiile influențează modul în care ne comportăm la finalul unei competiții.

Există de asemenea o legătură între horoscop și anumite tipuri de personalitate care nu reacționează atât de bine atunci când pierd. Și nu numai că aceste persoane gândesc astfel, dar de multe ori trec prin niște căderi epice. Adevărul este că oricât de supărat ești pe tine însuți, pe adversarii tăi sau pe o circumstanță anume, este întotdeauna mai bine să încerci să te detașezi de situație. Altfel, ai putea să te sabotezi și să ajungi singurul jucător din fosta echipă.

Iată care sunt cele 3 semne zodiacale care se descurcă cel mai puțin cu eșecul

Nimănui nu-i place să ajungă în situația în care oponentul său să se comporte că și cum nu știe să facă față unui eșec, pentru că astfel victoria proprie își pierde oarecum din dulceață. Până la urmă, chiar dacă ai investit mult în performanța ta, cu toții au făcut-o, au pierdut timp și au depus eforturi.

După pierdere, viața continuă în ritmul obișnuit și tot ce trebuie să faci e să îți muți focusul pe viitoarele acțiuni care te pot aduce în top. Fiecare zodie e caracterizată atât de calități, cât și de defecte, dar cel puțin știi că orice părți mai puțin bune ai avea, poți lucra în privința lor.

Primul în top este Leul

Nu ar trebui să surprindă faptul că zodia Leului ocupă primul loc în rândul zodiilor care nu se comportă într-un mod adecvat când nu ajung pe culmile succesului. Leul este, măreț, strălucitor, spectaculos și dramatic. Inclusiv partea lor așa-zis întunecată poate fi suprinzătoare. Când acesta e bun, e foarte bun, dar când nu , atunci e fix la polul opus. Un Leu care trece de cealaltă parte a succesului poate deveni foarte neplăcut.

Fiecare semn zodiacal are trasatura lui de bază, iar despre persoanele născute sub acest semn zodiacal putem spune clar că sunt lideri înăscuți. Ei consideră că a câștiga este un drept al lor, la fel ca și asumarea responsabilitățîi în dinamica grupurilor. Chiar dacă pot deveni un bun exemplu când conduc, comportamentul lor atunci când sunt înfrânți nu este o trăsătură demnă de a fi imitată. Fiind cel mai mândru semn zodiacal, ei își lasă adesea ego-ul să îi orbească în fața faptului că au pierdut în mod corect și fără nicio îndoială.

Pentru că își doresc să fie în centrul atenției mereu, atunci când pierd, trec automat mai în umbră, spre deosebire de victorioși. Și de cele mai multe ori au ținte foarte înalte pe care își doresc să le atingă, iar cu cât urcușul e mai dificil, cu atât căderea e mai greu de suportat, mai ales când este vorba și de anumite sume de bani. Leilor le place să se implice în fel de fel de activități și de aceea, tot ce e nou și provocator le stârnește interesul. O activitate relaxantă ca jocurile de pe jocpăcănele.ro este un bun exemplu de activitate care-i distrează pe lei. Jocurile online îi determină să dea ce e mai bun din partea competitivă a comportamentului și să își asume riscuri, una din părțile lor favorite. Investesc nu doar resurse imateriale, ci și ceva mai tangibil. În ceea ce privește eșecul, nu e punctul lor forțe, dar importantă e și călătoria, nu doar destinația. Leilor le poate lua mai mult timp să ajungă la această concluzie, dar e în natura lor să fie astfel.

Cum reacționează un Berbec atunci când pierde bani

Deși personalitatea Berbecului nu este la fel de mândră ca a unui Leu, ei sunt probabil cei mai competitivi dintre cei doi. Natura impulsivă și energică a Berbecului îl face să profite de orice ocazie pentru a concura, având un singur lucru în minte, mai exact, victoria. Din păcate sau din fericire, această mult-dorită victorie nu ține cont de astrologie și Berbecul nu reacționează bine atunci când realizează că nu e câștigător.

Când lucrurile nu merg bine, e probabil că acesta să caute posibili inculpați în jurul său și să găsească fel de fel de scuze. Persoanele născute sub acest semn zodiacal nu doar că iubesc să câștige, dar pare că au nevoie de acest lucru. Fie că e vorba de bani sau nu, câștigul îi caracterizează. Și mai ales dacă e implicată și partea materială, cu atât mai bine. Pentru ei, un final de concurs sau de joc e acel moment în care atletul ajunge la linia de sosire. Minutul în care se stabilește scorul final. Marea realizare de a primi cupa, trofeul, medalia. Dacă nu primește nimic, e o situație greu de suportat si se gândește cum să transforme activități care fac parte din rutina zilnică, în mici competiții din care să aibă ceva de câștigat.

Eșecul e o surpriză pentru nativul Taur

Când vine vorba de bani, competiții, provocări sau chiar jocuri online precum cele pe care le găsești pe jocpacanele.ro, Taurul e implicat în schemă în mod garantat. Poate pentru unii e o alegere surpriză faptul că acesta se află pe listă. Dar judecându-l după trăsăturile sale de personalitate, Taurul poate fi unul dintre jucătorii care se pricep cel mai puțin să piardă.

Deși sunt cunoscuți pentru răbdarea și fiabilitatea lor, este important să ne amintim că cei născuți în zodia Taurului sunt capabili să facă ravagii atunci când văd roșu. Energia sa are două viteze. Este fie relaxat și mulțumit. Fie este exagerat de energic și gata de a se lansa spre direcția care i se pare că îi va aduce cel mai mult succes. Și pentru că îi place rutina, atunci când iese din zona de comfort pierzând bani, își dorește cu ardoare să revină pe linia de plutire. Secretul e să găsească un balans între cele două viteze cu care este înzestrat, pentru a nu cădea prea brusc dintr-o extremă în cealaltă.

Indiferent de zodie, după un eșec, cel mai important este să poți merge mai departe

Există tipare de comportament pentru fiecare semn zodiacal, atât pentru cele 3 din topul menționat, cât și pentru toate celelalte. Până la urmă, fiecare persoană are propriile frustrări atunci când pierde bani, faima, încrederea, sau competiția în care a investit mult în ultima perioadă, indiferent dacă e Leu, Pești sau Rac. Dacă jocul se termină printr-un eșec sau o victorie, evaluează-ti propriile atuuri, dar și propriile defecte. Corectează ceea ce nu îți place și nu ține pasul în loc atunci când pierzi. Dacă nu treci mai departe, victoria nu te va ajunge din urmă niciodată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

29823 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 feb, 01:05
DavidCok
Ремонт компьютеров и ноутбуков
Хочу выразить огромную благодарность компьютерной компании айтишник за профессионализм, оперативность и качественное обслуживание! Обратился с проблемой в моем компьютере, и специалисты быстро диагностировали неисправность, предложили оптимальное решение и выполнили ремонт в кратчайшие сроки. Теперь я точно знаю, куда обращаться за помощью в случае получить компьютерную помощь Отдельно хочется отметить вежливость и компетентность сотрудников, которые подробно объяснили все нюансы и дали полезные рекомендации по дальнейшей эксплуатации техники. Цены на услуги оказались вполне адекватными, а качество работы превзошло все ожидания.
20 feb, 23:02
목업 제작
광고영상제작업체, 인플루언서 마케팅은 신중하게 접근해야 할 필요성도 있을 것이다.
다만, 영상제작 마케팅은 신중하게 접근해야 할 필요성도 있습니다. 제품과 인플루언서의 이미지가 맞지 않거나, 피드백이 부정적으로 전파될 경우 거꾸로 역효과가 나타날 수 있다. 따라서 기업들은 신중한 선정과 타당성 있는 합작을 통해 인플루언서 마케팅을 진행해야 합니다.

영상제작
20 feb, 21:26
비트겟 거래소
전 세계 비트코인 거래 검증 트랜잭션의 75%가 중국에서 발생할 만큼, 바이비트에 있어 중국 채굴업자들의 영향력은 강력하다.
비트코인(Bitcoin) 가격이 월간 기준으로 30년 만에 최대 낙폭을 기록하며 '잔인한 3월'로 마감할 것이라는 분석이 제기됐습니다. 현지기간 22일 바이비트 외신에 따르면 비트코인 가격은 이달 들어 그동안 35% 넘게 폭락해 2011년 9월 이후 월간 기준 최대 하락 폭을 기록했습니다.

비트겟 거래소
20 feb, 20:27
DanielMut
The finest nautical spots

Picture yourself waiting on the deck of a boat, a gentle breeze touching with your hair, and around you appearing an boundless horizon, where the sea unites with the space. There is no chaos of cities, no sound of cars, just you and environment in its pristine beauty. Renting a ship is not just a voyage, it is an opportunity to feel total liberty of action and a profound harmony with the surrounding world, which is difficult to find in ordinary life. Why not take this step now?
Self-determination is what is so lacking in the today’s individual, locked in schedules, duties and continuous notifications. When you rent a cruiser, you become the master of your future. Want to journey to a isolated beach where no one invades your privacy? Please! Want to uncover concealed bays and islands that only resident fishermen know about? Easy! No rigid routes, no restrictions — just you and your desires. You can arise at dawn to see the sun illuminating the water in radiant hues, or dedicate the day exploring among colorful reefs rich with life. Chartering a yacht gives you power, allowing you to experience as liberated as the wind that drives the sails.

But freedom is only one side of the chip. The other is a strong relationship with the outdoors that cannot be realized while sitting in an cubicle or wandering on surface. Water is a active organism that whispers, whispers and sometimes challenges. Heeding the sound of the tides, sensing the salty air and admiring the sway of the dolphins, you begin to see how small our everyday bustle is compared to the grandeur of nature. Boat becomes your portal into this world: you can set anchor in the middle of the water, to observe the stars that seem nearer than ever, or arrange a picnic on the deck, immersed only by the rustles of nature.
Renting a motorboat suits not only solo travelers seeking internal peace, but also for those who cherish engagement. See this: you with loved ones or kin embarking on a voyage,
20 feb, 19:23
StaciCot
Tonight, You Won’t Sleep Alone!
Интересуетесь Поздравление сыну с 30-летием от мамы трогательные? Тогда вам сюда: https://molbert.live/pozdravleniya/1383-pozdravlenie-sinu-s-30-letiem-ot-mami-trogatelnie.php Уникальные подборки ждут вас!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ