Topul scriitorilor milionari din lume
Deşi industria publicaţiilor luptă să supravieţuiască erei tehnologice, dominată de tablete şi cărţi electronice, sunt scriitori care fac averi impresionante datorită operelor sale.
Un Portal din Rusia a întocmit un clasament cu cei mai plătiţi autori din lume, iar în mod surprinzător acesta nu coincide cu topul celor mai importanţi şi respectaţi autori din sec. 20-21, precum Gabriel Garcia Marquez sau Haruki Murakami.
În fruntea clasamentului se află Erica Leonard James, autoarea romanului erotic "Fifty Shades of Grey", cu venituri de 95 de milioane de dolari. Cartea, care urmează să fie ecranizată, i-ar putea aduce încă cinci milioane de dolari în acest an. Autoarea britanică l-a detronat pe James Patterson, care a ocupat prima poziţie în ultimii ani. El este renumit pentru cărţile poliţiste, în special cele despre inspectorul Alex Cross. Patterson a câştigat 94 de milioane de dolari.
Podiumul este completat de Suzanne Collins, cu 55 de milioane de dolari. Ea este autoarea trilogiei "Hunger Games", roman care s-a aflat timp de 60 de săptămâni în fruntea topul New York Times al celor mai vândute cărţi.
Pe locul patru în clasamentul celor mai bine plătiţi scriitori se află Bill O'Reilly, de profesie jurnalist. Cu venituri de 28 de milioane de dolari, autorul a devenit bogat datorită romanelor despre moartea preşedinţilor americani, Abraham Lincoln şi John F. Kennedy.
A cincia în top se află romanciera Danielle Steel, care a câştigat 25 de milioane de dolari. 22 dintre romanele sale au fost ecranizate.