Torţionarul Vişinescu, în pericol! Va fi "chinuit" de Ponta la pensie
Pensia de 6.000 de lei pe care torţionarul Vişinescu o primeşte astăzi este, fără îndoială, o sumă la care marea majoritate a românilor - fie ei medici, ingineri sau profesori universitari - doar visează. Anunţul lui Victor Ponta referitor la reducerea, printr-o ordonanţă de urgenţă, a pensiilor torţionarilor comunişti nu poate fi receptată altfel decât pozitiv.
Dezbaterea iscată în aceste ultime săptămâni cu privire la torţionari a deschis Cutia Pandorei referitor la faţa prea puţin cunoscută şi foarte urâtă a regimului comunist. Iată că, la aproape 24 de ani de la Revoluţie, şi la 9 ani de regim anti-comunist declarat de Băsescu, a trebuit să vină un premier tânăr, lider al PSD, să pună ordine acolo unde îi va durea cel mai tare pe cei care au bătut, chinuit şi chiar omorât semeni de-ai noştri sub secera şi ciocanul PCR.
Vedeta acestor zile a fost, fără îndoială, Alexandru Vişinescu, torţionarul care se bucură în acest moment de o pensie de 6.000 de lei pentru serviciile aduse regimului comunist. În toată această perioadă, de la prăbuşire a regimului comunist, Vişinescu şi-a văzut liniştit de treabă, fiind (până în prezent!) convins că atrocităţile pe care le-a făcut au fost în interesul sistemului. Iar sistemul, cu toate hibele sale sub democraţie, a avut grijă să îl recompenseze.
Pensia de 6.000 de lei pe care torţionarul Vişinescu o primeşte astăzi este, fără îndoială, o sumă la care marea majoritate a românilor - fie ei medici, ingineri sau profesori universitari - doar visează. Anunţul lui Victor Ponta referitor la reducerea, printr-o ordonanţă de urgenţă, a pensiilor torţionarilor comunişti nu poate fi receptată altfel decât pozitiv. A fost nevoie ca un politician, care la Revoluţie avea 17 ani, să vină şi să le dea peste nas tuturor anti-comuniştilor care s-au perindat la conducerea ţării şi care, timp de un sfert de secol, au ales să ignore acest schelet din dulap.
O astfel de măsură ar însemna o reparaţie morală făcută tuturor victimelor acestor torţionari. Poziţia fermă luată de premierul Ponta - le va tăia pensiile torţionarilor la primul semnal venit dinspre Justiţie care să justifice un astfel de gest - a fost luată în România anului 2013, ţară care a condamnat comunismul prin vocea unui fost privilegiat al sistemului, Traian Băsescu, ţară care a avut la conducerea sa CDR-ul ai căror lideri au zăcut în temniţele vişinescilor, ţară care nu a reuşit să se împace cu trecutul său, care nu a avut suficient sânge în instalaţiile politice pentru ca dezbaterea de astăzi să fie purtată măcar în a doua jumătate a anilor '90.
Măcar acum, Vişinescu şi toţi cei ca el nu se vor mai lăfăi la hoteluri şi restaurante, liniştiţi şi sub acoperirea unor haine noi, cumpărate în "civilia" democrată. Sunt loviţi unde-i doare mai tare: în viaţa liniştită pe care şi-au pregătit-o la pensie şi, odată cu decizia lui Victor Ponta, chiar la cuantumul acelei pensii!