TOŢI LE FOLOSIM! Cum să utilizezi EFICIENT bateriile Li-ion
Bateria litiu-ion reprezintă cel mai folosit tip de baterie astăzi, atunci când vorbim despre laptopuri ori gadgeturi. Mulţi dintre noi se întreabă, pe drept cuvânt: ce putem face pentru o cât mai eficientă folosire? Am cercetat diverse surse şi iată ce am găsit
Pentru a nu fi prea optimişti în privinţa celor pe care urmează să le aflaţi în acest articol, e bine de menţionat de la început că nu există reţete minune în ceea ce priveşte modul de folosire a unei baterii, care să tripleze "viaţa" bateriei ori care să-i păstreze capacitatea de stocare a energiei de la momentul cumpărării pentru foarte mult timp.
Cu toate acestea, sunt câteva aspecte de care putem ţine seama pentru o cât mai eficientă folosire a bateriei li-ion. Iată despre ce este vorba.
Cât de mult şi cât de des să descărcăm bateria litiu-ion?
Probabil că unii dintre noi cred că un regim de folosire a bateriei care implică descărcarea şi încărcarea completă a bateriei li-ion asigură o viaţă mai lungă. De fapt lucrurile stau exact invers. Descărcările complete produc o uzură prematură a bateriei. Recomandarea ar fi ca descărcarea bateriei să nu depăşească 80% din capacitatea bateriei. Majoritatea producătorilor recomandă totuşi o descărcare completă o dată pe lună, pentru recalibrarea mecanismului de determinare a duratei bateriei (cât ţine din momentul încărcării depline până la descărcare). Dar nici descărcările de doar câteva procente, urmate de încărcarea completă nu sunt recomandate.
Ce înseamnă un ciclu de descărcare-încărcare a bateriei litiu-ion?
Ar mai merita menţionat că un ciclu de descărcare-încărcare a bateriei nu se referă la activitatea de cuplare-decuplare de la reţeaua electrică a bateriei. De pildă, puteţi descărca bateria până la 50%, după care să o puneţi la încărcat. Abia după ce se consumă încă o dată 50% din capacitate se numeşte că bateria a suferit o descărcare completă. Aceste detalii sunt, credem, necesare pentru că uneori "viaţa" bateriei este menţionată prin numărul de descărcări-încărcări (de pildă, 1000 de cicluri) şi fără o înţelegere a celor explicate mai sus, pot apărea confuzii.
Programele energofage şi uzura bateriei litiu-ion
Probabil aţi observat, cei care dispuneţi de un laptop, că în funcţie de programul folosit la un moment dat, coolerul face un zgomot mai mare sau mai mic. Deşi coolerul nu are aparent legătură cu bateria, regimul de funcţionare al acestuia ne spune cât de solicitat este computerul de programele utilizate. Solicitarea se traduce prin eliberarea de căldură de către componentele computerului (ca microprocesorul, hard-disk-ul ori placa video) şi în consumul de energie - şi iată-ne ajunşi la baterie!
Aşa cum descărcarea completă în mod repetat a bateriei duce la uzura rapidă a acesteia, acelaşi rezultat îl are şi descărcarea rapidă a bateriei prin folosirea unor programe energofage (cum sunt, de exemplu, jocurile ori programele de prelucrare grafică ori video).
Pe lângă faptul că un consum mare de energie electrică duce la descărcarea rapidă a bateriei, mai apare şi factorul căldură. Despre acesta, citiţi în subcapitolul următor.
Căldura şi durata de viaţă a bateriei litiu-ion
Interiorul laptopului d-voastră (în cazul gadgeturilor aspectul nu este atât de important) este unul destul de încălzit, atunci când este folosit. Această căldură afectează bateria, grăbindu-i uzura. Din nou, cât de multă căldură este generată de laptopul d-voastră poate fi ghicit prin evaluarea regimului de funcţionare a coolerului (deşi sunt laptopuri care scot poate puţin zgomot). Desigur, întrebarea care se pune este: şi ce putem noi face în această privinţă? Cum ne putem lupta cu această căldură din interiorul laptopului?
În principiu nu putem face prea mult, dar se poate totuşi face ceva. De pildă, să folosim aspiratorul pentru a curăţa căile de evacuare a aerului cald din interiorul laptopului. Ştiu că acestea par curate la o privire superficială, dar dacă observaţi că zgomotul coolerului este mai mare decât de obicei în regim normal de lucru, cel mai probabil asta este cauza, adică o uşoară blocare a căilor de evacuare şi întoarcerea unei părţi din aerul cald către interiorul laptopului. Noi am observat acest lucru pe parcursul a câţiva ani de utilizare a laptopului personal. Cât de des trebuie făcută această curăţare? se pune întrebarea. Nu putem da sentinţe pentru toate tipurile de laptopuri, dar bazându-ne pe propria experienţă, am spune că o lună şi jumătate între două aspirări reprezintă o perioadă rezonabilă. Dar dumneavoastră vă cunoaşteţi cel mai bine laptopul. Numai să nu uitaţi să-l "ascultaţi" din când în când.
Unde şi cum depozităm bateria litiu-ion?
Sunt două aspecte care credem că merită a fi menţionate. Este vorba despre cât de mult trebuie să fie încărcată bateria atunci când este depozitată şi care sunt condiţiile de temperatură pe care trebuie să le îndeplinească locul depozitării.
În privinţa încărcării, am găsit că recomandările indică un procent de 45-50%. Este de reţinut că, deşi deconectată de la orice consumator, pe timpul depozitării bateria pierde într-un ritm lent din energia stocată. De aceea este necesar ca bateria să nu fie la limita de jos a încărcării. Dacă sunt consumate prea mult şi ajung sub un prag critic sub aspectul voltajului, bateriile litiu-ion pot fi permanent afectate. De aceea, gadgeturile sunt programate să se oprească la un anumit punct, forţând utilizatorul să reîncarce bateriile înaintea ca acestea să devină inutilizabile.
În ceea ce priveşte temperatura de stocare, recomandarea este ca aceasta să fie undeva în jurul temperaturii de 00C, dacă este posibil. Rece, dar nu foarte rece. Temperaturile extreme, atât cele pozitive, cât şi cele negative, pot afecta grav bateria litiu-ion. Deci evitaţi congelatoru. Dacă nu dispuneţi de un loc cu temperatură redusă (deşi un frigider este o soluţie la îndemâna tuturor), o cameră mai răcoroasă poate fi o variantă acceptabilă.
În orice caz, bateria nu trebuie lăsată în lumina Soarelui ori lângă o sursă de căldură (cum ar fi un calorifer, pe timpul iernii ori lângă televizorul în funcţiune). Această recomandare se aplică nu numai în ceea ce priveşte depozitarea unei baterii, ci şi pentru laptop ori gadget. Şi, în aceeaşi idee, este bine să vă uitaţi cât mai rar telefonul pe bordul maşinii pe timpul verii.
Sursă: scientia.ro