Tradiţii şi obiceiuri mai puţin cunoscute de Sfânta Maria

| 14 aug, 2014

Pe 15 august, creştinii ordodocşi şi catolici sărbătoresc Sfânta Marie Mare sau Adormirea Maicii Domnului. E şi Ziua Marinei, dar şi zi liberă pentru cei care lucrează, transmite Digi 24.

Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Marie Mare, Sântămăria sau Uspenia, celebreaza ziua în care Fecioara Maria şi-a dat sfârşitul. În popor se spune că este ziua care desparte lunile călduroase de cele reci.

Peste 2,2 milioane de români îşi serbează astăzi onomastica. Cele mai multe sunt femeile, adică peste 1,8 milioane. În rândul lor, cele mai frecvente nume sunt Maria, Mariana, Marinela şi Mioara.

Bărbaţii, peste 410.000 la număr, poartă cel mai adeasea nume ca Marian, Marin ori Marinică.

Tradiţii şi obiceiuri

Se tămâiază mormintele

In dimineata acestei zile, femeile mergeau la biserica si imparteau struguri, prune, faguri de miere si mergeau in cimitir pentru a tamaia mormintele. Taranii care aveau vii mari obisnuiau ca acum sa tocmeasca pandarii pentru pazit viile, scrie sf-maria.ro.

Bărbaţii schimbă pălăria cu căciula

Tot acum, barbatii schimbau palaria cu caciula, cei care mai erau vazuti cu palarie dupa 15 august fiind ironizati. Se interzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe prispa.

Se deschide sezonul nunţilor

De pe 15 august se deschidea, in satul traditional, un important sezon al nuntilor, sezon care tinea pana la intrarea in postul Craciunului.In aceasta zi se organizau targurile si iarmaroacele de toamna. Perioada dintre cele doua Santamarii, numita Intre Santamarii, se considera timp optim pentru semana­turile de toamna.

ZILE LIBERE în 2012. Sfânta Maria este sărbatăare liberă legală, aşa că 4 milioane de români vor avea liber în 15 august. După această sărbătoare, românii mai au 4 zile libere în 2012: 30 noiembrie - vineri, 1 decembrie 2012 - sâmbăta, 25 decembrie 2012 - marţi, 26 decembrie 2012 - miercuri.

Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, prăznuită în 15 august, marchează trecerea de la vară la toamnă şi totodată Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, pe data de 15 august. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit. Nu se ştie cu exactitate nici anul, nici ziua când "a adormit Sfânta Fecioară", potrivit unei documetări Mediafax.

Despre adormirea Maicii Domnului nu avem informaţii în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiţia Bisericii. Aceasta este tratată în scrierile a patru părinţi orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin. În scrierile lor se spune că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă. Aceeaşi traditie spune că apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Prin pronia divină, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai tîrziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar, intrând, l-a găsit gol. În timp, în cuvântările Părinţilor Bisericii, începe să se afirme cu mai multă putere credinţa că după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţia Cerurilor.

Tradiţia mai spune că după ce şi-a săvârşit misiunea apostolică ce i-a fost încredinţată, şi anume să ducă în Muntele Athonului (Athos) credinţa, Maica Domnului dorea să se mute la Fiul Său. Această cerere i-a fost îndeplinită, fiind astfel săvârşită şi dorinţa creştinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus putreziciunii şi să fie luat la cer.

Ca şi Iisus Hristos, Maica Domnului îi iubeşte atât de mult pe oameni încât L-a convins pe Dumnezeu să transforme fuioarele, care se dau de Iordan, într-un mare năvod.

Tot din tradiţie aflăm că, înainte de Marea Judecată, Maica Domnului va da cu năvodul de trei ori prin iad, sufletele de acolo putând să se prindă de el şi astfel să se mântuiască de păcate. Se mai spune că dracii, rămaşi fără sufletele oamenilor, se vor mânca între ei până când nu va mai rămâne niciunul.

În 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, deoarece Maica Domnului este ocrotitoarea marinarilor. La malul mării, dar şi în oraşele dunărene sunt organizate ample serbări.

În unele zone ale ţării, în dimineaţa acestei zile, femeile merg la biserica, unde împart struguri, prune, faguri de miere, şi merg în cimitir pentru a tămâia mormintele.

La ţară se obişnuieşte ca în această zi să fie angajaţi pândarii în vii şi se spune că se "leagă" ciocul păsărilor pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. De asemenea, se oferă ofrandă din noua poamă.

În părţile Moldovei, Sfânta Maria Mare este considerată "a morţilor", fiind pomeniţi toţi cei care au numele pornind de la cel al Preacuratei şi doar la Sfânta Maria Mică (8 septembrie) sunt sărbătoriţi cei care poartă acest nume.

La sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că apoi sunt bune de leac.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

7 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 aug, 2014
BOR Breaking News
La Patriarhie au fost expuse moaştele Mielului cu O Nară

Începând de astăzi, toţi credincioşii care vor ajunge în zona Dealului Mitropoliei din Bucureşti se vor putea închina la racla cu moaştele Sfântului Miel cu O Nară. Aducerea acesteia în România este rezultatul a patru luni de discuţii purtate între reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi călugării de la Muntele Athos. Aceştia consideră că efortul le va fi răsplătit pe măsură, mai ales din punct de vedere financiar.

“Mielul cu O Nară alină suferinţele din sufletele celor care cred în puterea sa vindecătoare. Fără sacrificiul suprem al acestuia, n-am fi ajuns să avem o credinţă bimilenară. Sau dacă am fi avut, aceasta n-ar fi fost desăvârşită. Rugămintea pe care o am faţă de credincioşi este ca aceştia să sărute cuviincios mielul şi să reţină faptul că mai întâi pielea trebuie dată înapoi.” a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Iulian Capsache.

Viaţa Sfântului Miel cu O Nară a fost una agitată, care s-a terminat într-un mod nefericit. El a fost prigonit de femei, care îl frecau până când i se făcea rău şi vomita. Spre sfârşitul vieţii, acesta a fost prins de câteva păgâne care l-au decalotat şi apoi l-au îngropat. În tradiţia populară se spune că Mielul Mântuitor a înviat într-a treia zi după fripturi şi s-a ridicat la ceruri, iar ortodocşii consideră că expresia “Credincioşi, să luaţi mielul !” este de bine.

Patriarhul Daniel promite că va continua să aducă în ţară rămăşiţe trupeşti ale câtorva sfinţi în perioada ce urmează: “Dacă se vor îmbulzi şi la următoarele sărbători, credincioşii vor avea câteva surprize foarte plăcute printre care se numără moaştele Ciocănitoarei Woody şi mantia Cuviosului Superman.”

18 aug, 2014
Preafericitul Daniel Trafaleteanul
Comunicat public din partea Patriarhiei Române

Dragi credincioşi, sunt Preafericirea Mea Daniel şi în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române vă înştiinţez că suntem în pragul colapsului: ţara noastră a rămas fără resurse de ċăċat!

Din cauza sărbatorilor ortodoxe din ultimele săptămâni, rezerva de ċăċat a României a fost epuizată. Deşi existau câteva diferenţe de opinie între membrii Sfântului Sinod, când a fost vorba de mâncat ċăċat, cu toţii au ajuns la un consens şi nimeni nu a mai ţinut cont de funcţie, vârstă şi simpatii, toţi aceştia trecând direct la înfulecat.

Trist este faptul că majoritatea credincioşilor nu s-au mulţumit să consume ċăċat în timpul slujbelor, ci şi-au luat şi câte doi saci pentru acasă. Absolut toţi enoriaşii au mâncat ċăċat în timpul slujbelor, în timpul discuţiilor de pe marginea străzii şi chiar alături de familiile lor, la chermeze, nunţi, botezuri sau cumetrii.

Pasiunea pentru consumul de ċăċat s-a răspândit rapid, astfel că o multitudine de preoţi, diaconi, călugari, episcopi si mitropoliţi s-au apucat, la rândul lor, să mănânce ċăċat. Din păcate pentru ei, zăcămintele de ċăċat ale României au fost epuizate, astfel că doar printr-o minune va mai fi descoperit vreun zăcământ de ċăċat care încă n-a fost consumat în această ţară. În acest mod se poate explica de ce, în ultima perioadă, foarte mulţi credincioşi au început să mănânce ċăċat în afara ţării, chiar şi prin moschei, sinagogi sau temple.

Cu sufletul plin de speranţa că vom identifica un nou zăcământ de ċăċat pe teritoriul ţării noastre, astfel încât să nu fie nevoie sa apelăm la importuri şi gândindu-ne cu evlavie la Bântuitorul nostru Iisus, vă spun „Fiţi binecuvântaţi, fiilor”. Doamne ajută!
18 aug, 2014
BOR Breaking News
Fiindcă nu are încredere în băncile de spéŕmã, un preot a decis să-şi ţină spéŕma în sfântul potir

O consecinţă directă a crizei este că tot mai puţini oameni au încredere în bănci, inclusiv băncile de spéŕmã, arată un sondaj recent. Astfel, un preot inventiv a decis să-şi păstreze spéŕma în sfântul potir, departe de privirile curioase ale credincioşilor sau de eventualele enoriaşe care poftesc la boaşele părintelui.

“Să-mi depun spéŕma la bancă ? Aţi înnebunit ? Nu mi-aş depune nici măcar banii pe care-i obţin prin jupuirea fraierilor care vin să-mi asculte sporovăiala duminicală.” a spus părintele Maricel Pedofileanul. “Ăia de la bancă sunt nişte incapabili, poţi să te trezeşti că îţi pierzi în câteva clipe spéŕma de-o viaţă. Eu fac muncă manuală la fiecare rugăciune, nu vreau să mă trezesc că pleacă vreunul cu toată averea mea într-o valiză.”

Pe de altă parte, există preoţi care aleg să-şi păstreze spéŕma în cădelniţă sau în sticlele cu vin liturgic: “Credincioşii sunt de-a dreptul înnebuniţi după vinul liturgic. Într-adevăr, unii se mai întreabă din când în când de ce are gust bizar şi consistenţă cleioasă, dar le spunem că acest lucru se petrece datorită credinţei noastre bimilenare, vii şi nealterate. Intenţionăm ca în viitorul apropiat să introducem în parohii moaşte marinate în spéŕmã, dar acestea vor fi rezervate enoriaşilor premium, acelora care ne fac reclamă pe net sau postează pe Facebook citate din Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Iustin Pârvu şi Petre Ţuţea.”

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ