Traficul feroviar, deschis pe toate magistralele, cu restricţii pe zece linii. 105 trenuri sunt anulate

| 28 ian, 2014

Traficul feroviar este deschis, marţi, pe toate magistralele, dar pe zece linii sunt restricţii de circulaţie, iar 105 trenuri sunt anulate, potrivit companiei "CFR".

Potrivit situaţiei centralizate până la ora 06.20, circulaţia este restricţionată, din cauza sulurilor de zăpadă, pe zece linii, respectiv Brăila - Făurei-Buzău, Bucureşti Nord - Urziceni, Goleşti - Chitila, Iaşi - Buhăieşti, Mărăşeşti - Tecuci-Barbosi, Ploieşti - Râmnicu Sărat-Adjud, Ploieşti Sud-Armăşeşti, Urziceni - Făurei, Urziceni - Slobozia şi Vereşti - Leorda. Pe aceste linii este interzisă circulaţia trenurilor formate din automotoare, echipele de intervenţie acţionând cu utilaje.

Traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, dar circulaţia trenurilor este adaptată la condiţii meteo nefavorabile, se arată într-un comunicat de presă al companiei "CFR".

În trafic nu mai sunt garnituri blocate, dar 105 trenuri sunt anulate, decizia luată de operatorii feroviari fiind necesară întrucât în condiţii de iarnă se prelungesc timpii de parcurs. Trenurile aflate în circulaţie asigură legătura pe calea ferată cu toate judeţele, a precizat sursa citată.

Echipele de intervenţie patrulează cu utilaje pentru deszăpezire pe toate secţiile de cale ferată din judeţele afectate de viscol, iar în gări şi la intrările în staţii, personalul feroviar curăţă liniile şi macazurile.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ