Tragedia aviatică din judeţul Cluj nu trebuie judecată la televizor

| 21 ian, 2014

Toate ipotezele prezentate de mass-media sunt simple specualţii până la probele oficiale ce vor fi aduse de autorităţile responsabile atât în anchetarea accidentului, cât şi de intervenţia de după producerea tragediei.

Prăbuşirea avionului plecat de la Bucureşti spre Oradea, având la bord o echipă de medici şi la manşă pe cunoscutul pilot Adrian Iovan, reprezintă fără îndoială una dintre cele mai mari tragedii din ultimii ani de pe teritoriul României. În urma accidentului, pilotul Adrian Iovan şi un medic rezident din echipa care urma să asigure transportul organelor prelevate au decedat. Ceilalţi oameni aflaţi la bord – co-pilotul şi patru membri ai echipei de medici – au suferit răni grave şi se află sub tratament la spitalul din Cluj Napoca.

Dată fiind amploarea accidentului, mass-media a alocat spaţii largi tragediei. Astfel, televiziunea, presa scrisă, publicaţiile online şi agenţiile de ştiri au relatat in extenso tragedia din judeţul Cluj. Aşa se face că versiunile oferite cu privire la accident şi cauzele producerii acestuia, cu privire la responsabilii pentru tragedie au fost dintre cele mai diverse, unele dintre variante bătându-se la un moment dat cap în cap şi amplificând astfel starea de confuzie.

Interesul mass-media în a prezenta cu lux de amănunte filmul tragicului eveniment în scopul informării publicului este cât se poate de legitim. Însă până la un punct. O parte a televiziunilor s-au năpustit în a atribui culpe, a indica vinovaţi şi a stabili responsabilii pentru producere tragediei. O abordare care nu numai că nu este conformă cu principiile deontologice ale breslei jurnaliştilor, dar care riscă totodată să prezinte trunchiat cele petrecute în cazul tragicului accident aviatic.

Dincolo de impactul emoţional firesc în contextul unei asemenea tragedii, premierul Victor Ponta a reacţionat cu promptitudine, solicitând declanşarea unei anchete care să stabilească responsabilităţile fiecărei instituţii în cazul accidentului. Primul ministru l-a desemnat, marţi dimineață, pe vicepremierul Gabriel Oprea să îi prezinte o informare, până la ședința de miercuri a Guvernului, despre modul în care a acționat fiecare instituție în parte în cazul operațiunilor de luni, după producerea accidentului aviatic din județul Cluj. Toate aceste informații vor fi transmise prim-ministrului, pentru ca, în cursul ședinței de guvern de miercuri, să fie analizată activitatea fiecărei instituții implicate și să fie luate măsurile care se impun, precizează Guvernul.

Derularea unei anchete privind activitatea fiecărei instituţii implicate este absolut necesară fiindca doar astfel se pot determina vinovăţiile pentru a fi luate măsurile ce se impun. Trebuie spus că mass-media a luat-o înaintea anchetatorilor, oferind tot soiul de scenarii şi de variante privind accidentul din judeţul Cluj.

Astfel, s-a vorbit despre localizarea greşită a epavei avionului de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) care ar fi transmis coordonate greşite echipelor din teren responsabile cu intervenţia la locul accidentului. În acelaşi context, s-au pus sub semnul întrebării limitele tehnologice în privinţa identificării prin GPS, dat fiind faptul ca avionul s-a prăbuşit într-o zonă izolată astfel încât reţeaua de telefonie mobilă nu a putut transmite cu exactitate coordonatele perimetrului în care a avut loc accidentul aviatic.

Un contraargument la această ipoteză este oferit de specialiştii în domeniu. Aceştia au arătat că, în condiţii similare acestui accident, localizarea este foarte dificilă. Cu alte cuvinte, tragedia aviatică din Munţii Apuseni, prin prisma dificultăţii de identificare a exactă a locului în care s-a prăbuşit aparatul de zbor, nu indică în mod necesar o eroare de ordin tehnic privind localizarea, aşa cum s-a acreditat în mass-media.

Dincolo de veridicitatea unui astfel de scenariu – care oricum va trebui probată oficial – trebuie să se ţină cont de faptul că avionul s-a prăbuşit într-o zona izolată, greu accesibilă, în condiţii de iarnă. Ceea ce înseamnă că intervenţia echipei la faţa locului a fost oricum sensibil îngreunată.

De asemenea, o altă ipoteză vehiculată în mass-media pune sub semnul întrebării viabilitatea aparatului de zbor care s-a prăbuşit în Apuseni. Avionul avea o vechime de aproximativ 40 de ani, iar, conform informaţiilor din presă, Adrian Iovan ar fi avertizat în repetate rânduri asupra pericolelor şi riscurilor la care este supus echipajul în intervenţile pe care le efectua.

În cele din urmă, toate aceste ipoteze prezentate de mass-media sunt simple specualţii până la probele oficiale ce vor fi aduse de autorităţile responsabile atât în anchetarea accidentului, cât şi de intervenţia de după producerea tragediei. În ceea ce priveşte reacţia autorităţilor, cel mai prudent este să aşteptăm rezultatele investigaţiilor care vor stabili ce se putea face, ce s-a făcut şi cine sunt potenţialii vinovaţi în acest film al evenimentelor privind tragedia aviatică.

Cea mai nefastă şi inadecvată abordare este aceea de a judeca accidentul prin prisma unor date superficiale şi incomplete, mai ales că televiziunile nu au acces la toate informaţiile concludente pentru a le pune cap la cap şi a determina astfel cine sunt vinovaţii. Iar datele problemei vor fi evidenţiate odată cu rezultatele ce vor fi scoase la iveală de ancheta autorităţilor.

În continuare, priorităţile autorităţilor se concentrează pe două paliere. În primul rând, este necesară monitorizarea atentă a celor cinci supravieţuitori ai tragediei astfel încât starea acestroa de sănătate să se amelioreze. Ca martori direcţi ai accidentului, mărturiile celor cinci supravieţuitori vor fi esenţiale în stabilirea exactă a circumstanţelor în care s-a produs nefericitul eveniment. În al doilea rând, ancheta comisiei desemnată de premierul Ponta va fi determinantă în stabilirea riguroasă a adevărului privind accidentul şi analizarea responsabilităţilor în cazul instituţiilor implicate.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ