TRAGIC: Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite într-un accident groaznic
Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite în urma unui accident de circulaţie produs, sâmbătă dimineaţă, pe raza localităţii Orăşeni Deal, după ciocnirea violentă între două autoturisme.
Victimele, soţi şi soţie, de 27 şi, respectiv, 24 de ani, se aflau într-o Dacia Logan care circula pe drumul judeţean care leagă municipiul Botoşani de comuna Vorona. La intersecţia cu drumul judeţean Curteşti - Cristeşti, maşina acestora a fost lovită puternic de un Audi A6, condus de un tânăr de 27 de ani, care a intrat în intersecţie fără a acorda prioritate de trecere, potrivit Agerpres.
În urma impactului, patru persoane, trei din Dacia Logan şi una din Audi, au rămas încarcerate, fiind scoase atât de un subofiţer de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), aflat în timpul liber, cât şi de un echipaj de descarcerare sosit, ulterior, la faţa locului.
"Din primele cercetări rezultă că accidentul s-a produs pe fondul nerespectării regulii privind prioritatea de trecere de către conducătorul autoturismului Audi, care a impactat autoturismul Logan, care circula dinspre Botoşani spre Vorona", a declarat inspectorul principal Vasile Ciobanu de la Biroul rutier al Poliţiei municipiului Botoşani.
După accident, toate cele şase victime au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, însă două dintre ele nu au supravieţuit din cauza multiplelor leziuni suferite