Traian Băsescu: Acuzaţia de conflict de interese adusă lui Victor Ponta este foarte forţată
Traian Băsescu declară că este forţată acuzaţia de conflict de interese adusă de procurori lui Victor Ponta. El spune că Ponta nu putea vedea în viitor că-l va numi pe Dan Şova ministru în momentul în care au făcut afaceri împreună.
Dacă Victor Ponta se opera într-o ţară a Uniunii Europene, putea fi adus oricând în România cu un mandat european la cererea procurorilor, este opinia lui Traian Băsescu.
"Asta cred eu, că a ales o ţară din afara UE ca să evite o aducere. Putea fi Berlin, Viena, Paris, sa nu-mi spuneţi mie că ar fi fost probleme, cunosc standardele medicale", a declarat Traian Băsescu.
Traian Băsescu mai afirmă că această alegere a fost o greşeală a lui Ponta, pentru că probele procurorilor împotriva lui sunt oricum "foarte subţiri".
"Trebuie să avem grijă de tipul de acuzaţii, eu nu spun că pe Ponta nu ai de ce să-l acuzi, sunt motive mult mai temeinice, dar nu cu astea (conflict de interese - n.r.) te duci în parlament", a afirmat Băsescu.