Traian Băsescu, centrală telefonică: peste 1.000 de apeluri după ce şi-a publicat numărul

| 10 oct, 16:58

Traian Băsescu a primit peste 1.000 de telefoane după ce a publicat numărul său de telefon. El a declarat că aproape toate au fost încurajatoare şi că "cele trei care au fost negative au fost decente''.

Traian Băsescu a fost asaltat de telefoane după ce vineri a postat pe Facebook adeziunea sa la PMP, formular în care şi-a trecut şi numărul de telefon.

"Şi cele trei care au fost negative, au fost decente. Spre exemplu, m-a impresionat o doamnă bibliotecară, care mi-a reproşat reducerea salariului cu 25% pe perioadă temporară şi mi-a spus că asta a făcut să aibă o pensie mai mică. Chiar mi-a atras atenţia asupra unei probleme, pentru că nu este corect dacă s-au calculat pensii bazate pe acea reducere temporară şi nu s-au calculat pe salariul pe care de drept, pe urmă, l-a primit funcţionarul. Dar, mi-a atras atenţia lucrul ăsta asupra unei probleme", a spus Traian Băsescu, citat de Agerpres.

Citeşte şi: Traian Băsescu s-a înscris în PMP: "Vreau să îmi apăr mandatele de preşedinte"

Acesta a precizat că au fost peste 1.000 de persoane care l-au sunat şi cu care a vorbit.

"Cred că au fost peste 1.000 de persoane cu care am vorbit, dar dacă vă uitaţi ce se întâmplă, cred că sute, mii de mesaje. La care vreau să răspund. Câte apeluri nepreluate... Mi-e mie jenă câte apeluri nepreluate sunt, dar au găsit telefonul ocupat", a spus Băsescu.

Întrebat de jurnalişti ce i-au scris oamenii în sms-uri, Traian Băsescu a replicat: ''Vreţi să vă dau telefonul!?''.

Fostul preşedinte a arătat jurnaliştilor telefonul cu mesajele, spunând că nu poate să le citească din cauză că nu are ochelarii la el.

Una dintre jurnalistele prezente la declaraţii l-a întrebat dacă poate ea să le citească cu voce tare, iar Traian Băsescu a fost de acord.

"Domnule preşedinte aş dori din toată inima să discut cu dumneavoastră, ţin să vă spun că vă admir profund şi că aş dori din toată inima să mă implic în partidul politic Mişcarea Populară'', ''domnule preşedinte am nevoie de sprijinul dumneavoastră...", a citit jurnalista. "Este un jandarm", a intervenit Traian Băsescu.

"Domnule comandant", aşa vi se adresează acest domn, a precizat jurnalista care a citit sms-urile.

Alt mesaj: "Am fost acolo unde persoana dumneavoastră a fost. Respect, comandante". O doamnă e cea care scrie, a spus jurnalista.

Traian Băsescu a ţinut să transmită că vrea să răspundă tuturor celor care îl sună, dar că uneori programul nu îi permite.

"Ce vă rog mult, dacă tot sunteţi cu camerele, transmiteţi şi mesajul meu: că îmi cer scuze celor care sună continuu, dar am fost în Consiliul Naţional şi acum suntem într-o altă întâlnire", le-a spus Traian Băsescu jurnaliştilor prezenţi la Consiliul Naţional al PMP de la Sinaia.

În timpul lucrărilor consiliului, Traian Băsescu le-a declarat membrilor de partid prezenţi că e un exerciţiu pe care orice candidat ar trebui să îl facă, să vorbească direct cu cetăţenii, la fel cum a făcut el la telefon în ultimele 24 de ore.

Traian Băsescu, recent înscris în PMP, a participat, sâmbătă, la hotelul Palace din Sinaia, la Colegiul Naţional al PMP.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ