Traian Băsescu: Daddy, ce harababură cu “revoluţia fiscală”!

| 06 feb, 18:03

Fostul președinte Traian Băsescu cere alianței de guvernare să oprească “revoluţia fiscală” pe care o considerată inoportună şi insuficient pregătită. "Daddy, opreşte-o pe Olguţa cu revoluţia", scrie Băsescu.

"Daddy, e groasă (MĂ) cu revoluţia! Doamne, ce harababură cu "revoluţia fiscală", scrie Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Băsescu acuză guvernanţii că nu au înţeles efectele modificării legislaţiei "pe care le-au trâmbiţat pe toate televiziunile, fără să priceapă nimic din ce spun".

Acum, când află de la televizor efectele a ceea ce au făcut, au, pur şi simplu, şocuri, arată fostul președinte.

"Îi şochează efectele noii legi a salarizării prin care, pentru sute de mii de salariaţi din sectorul privat şi de la stat, scad salariile, în loc să le crescă cu 25 la sută cum trâmbiţa vajnica pafaristă Olguţa;
Îi şochează că transferul contribuţiilor în salariul brut al salariatului a fost refuzată de foarte multe firme care nu au înregistrat noile contracte individuale de muncă în REVISAL;
Îi şochează că multe administraţii locale nu-şi pot plăti salariaţii;
Îi şochează că Declaraţia 600 este inaplicabilă, iar o bună parte din cetăţeni rămân fără asigurări de sănătate;
Îi şochează că split tva are efecte contrare şi nu stimulează deloc plata obligaţiilor la stat de către evazionişti;
Îi şochează că bugetele administraţiilor locale au fost drastic micşorate, diminuând masiv investiţiile;
Îi şochează faptul că toţi cei care lucrează cu jumătate de normă pentru a-şi completa veniturile sunt, pur şi simplu, spoliaţi de bruma de bani pe care o obţin muncind suplimentar;
Îi şochează că administraţia centrală nu este pregătită să pună în aplicare "revoluţia" lui Daddy, Vîlcov şi Olguţa, iar biata Vasilica aşteaptă lumină de la Teodorovici, care le va amesteca şi mai tare pe toate", scrie Băsescu pe Facebook.

Soluţia corectă este, potrivit fostului președinte, suspendarea imediată a întregii legislaţii care vizează "revoluţia fiscală", inclusiv noua lege a salarizării şi modificările la Codul Fiscal.

"Daddy, n-ar fi mai bine să-ţi iei guvernul şi, în frunte cu Vasilica, să vă retrageţi la pescuit la Belina? Nu de alta, dar la pescuit poate sunteţi competenţi, în timp ce la guvernare sunteţi INcompetenţi.
PS – Daddy, opreşte-o pe Olguţa cu "revoluţia" pensiilor, că cine ştie ce năzdrăvănie iese şi din asta", încheie fondatorul PMP.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ