Traian Băsescu, despre posibila sa candidatură la Primăria Capitalei: ”Vreau să dau o lecție USR-ului”
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat duminică seara că se oferă să fie candidatul PMP la Primăria București, după ce acordul politic între PNL, USR și PLUS a exclus partidul său.
“Având în vedere eliminarea PMP-ului din alianţa de dreapta... PMP-ul va trebui să participe la alegeri. Va avea candidaţi şi la primăria Generală şi la primăriile de sector. Eu oferta de a candida am făcut-o, trebuie să o accepte şi partidul. PMP a așteptat să fie invitat să discute despre coaliția de dreapta. Ieri (n.r. - sâmbătă) a fost clar si oficial că PMP nu e acceptat în aceasta coaliție.
Nu ne victimizăm. PMP va participa cu toate resursele, iar, dacă eu voi fi considerat o resursă, mă pun la dispoziție pentru Primăria Capitalei. Eu i-am făcut PMP-ului oferta de a candida la Primăria Capitalei. Sunt dispus să renunţ la mandatul de europarlamentar.
Dacă voi câştiga, ştiu ce voi avea de făcut. Slavă Domnului, am trecut de ABC, de dărâmat chioşcuri, de alergat după câinii fără stăpân (...) Îmi trebuie viceprimari cel puţin la fel de buni ca mine. Nici Gabriela Firea, nici Nicuşor Dan”, a spus Traian Băsescu, la România TV.
Mai mult, fostul președinte al României a spus că, dacă va intra în competiţia pentru Primăria Capitalei, va face tot ce se poate pentru a câştiga.
”Eu nu prea ştiu să pierd, n-am învăţat treaba asta în politică şi dacă intru în competiţie o să fac tot ce se poate să câştig. Pe de altă parte, obiectivul meu major este să dau o mână de ajutor PMP-ului, dar poate că vreau să dau şi o lecţie USR-ului”, a afirmat fostul primar general al Capitalei.” - a spus Băsescu la Digi 24, potrivit News.ro.
Întrebat dacă candidatura sa nu va favoriza candidatul PSD, Băsescu a afirmat:
”Bun, şi oferta USR-PNL care este? Desfiinţaţi-vă, voi PMP, că noi suntem nişte băieţi deştepţi. Ăştia au început să procedeze ca băieţii deştepţi din energie. Ar vrea ca PMP să le dea voturile, dar să nu aibă candidaţi. Democraţia este despre participarea la alegeri, iar PMP nu are decât varianta de a participa singur la alegeri” - a mai spus Băsescu.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x