Traian Băsescu DISTRUGE actualul PMP - surse

| 02 ian, 11:35

În spațiul public s-a vorbit mult despre viitorul lui Traian Băsescu în interiorul sau în afara PMP. Surse din PMP au explicat care ar fi planul discutat împreună cu fostul președinte și cum se va acționa în perioada imediat următoare.

Traian Băsescu nu va candida pentru șefia PMP, dar va fi liderul de facto al partidului. În perioada următoare vor urma câteva acțiuni de forță, care ar putea reforma din temelii partidul.

”Traian Băsescu schimba total fața partidului. La Congres se va schimba întreaga conducere PMP, dar și principalele teme de atac ale partidului, precum și imaginea.

Va veni cu un proiect cu totul nou, pe baza actualului partid. Președintele vrea să treacă într-o nouă fază cu PMP, iar asta va însemna să taie în carne vie. Partidul este oricum mic și va încerca să atragă de partea sa oameni cu greutate”, au explicat surse din PMP pentru stiripesurse.ro.

În piață se aude că Traian Băsescu va încerca să muște încă o dată din PDL și va încerca să aducă în noul PMP o serie de lideri importanți.

Surse din PMP au explicat că obiectivul partidului este să treacă de 15% la alegerile locale din 2016 și să obțină un procent asemănător la parlamentarele de la finalul lui 2016. Astfel, PMP va deveni un partid de opoziție extrem de puternic, care ar putea face jocurile, în condițiile în care se vor bate două mari partide, PSD și PNL, ce vor avea aproximativ același rezultat.

Citește și: Jurnalistul Radu Tudor, dezvăluiri INCENDIARE despre Traian Băsescu

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

20 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
04 feb, 15:27
John
Traian Basescu Premier
Daca vrem ca treburile natiunii romane sa intre pe un fagas normal , singura solutie ar fi ca, Traian Basescu sa fie Premier inlocuind acel copil de trupa Ponta de la Palatul Victoria,
TB este omul potrivit pentru aceasta functie avand in vedere calitatile acestuia dar si experienta necesara de a tine in frau ministrii guvernului care, multi dintre ei , ca sa nu spun majoritatea, sau ocupat si continua sa se ocuppe mai mult de smenuri si nu de functionarea corecta a acestor institutii ale statului.
Ori cat de multi dusmani inraiti ar avea TB, eu merg pe ideea ca un Cuplu , Iohanis - Basescu poate reface tot ceea ce a stricat si a daramat guvernarile anterioare.
Putem intra cu adevarat in lumea civilizatiei moderne cu obiective politice , dar mai ales cu noi planuri de a reface Romania distrusa incepand cu prima faza a unui capitalism salbatic ce a pus Tara Romaneasca pe chituci ce inca se mai zvarcoleste sa iasa din mocirla in care a intrat la indicatia Gorbaciovist-Iliescenista.
02 feb, 15:05
Dan Gabriel
Editor articole pentru publicare anunturi.
CEA MAI NOUA OFERTA DE MUNCA!
Peste 3200 de persoane active si 200.000 de prospecti inregistrati in proiectul unic in lume,

demarat in ROMANIA!
Se ofera curs COMPLET GRATUIT(12 ZILE), asistenta specializata, de catre agenti

profesionisti, si instruire de la ZERO. Oferta de munca vizeaza piata americana a cartilor

electronice. Plata castigurilor este garantata prin CONTRACT LEGAL. Se lucreaza in

functie de preferinte, part-time(15 minute - 3 ore pe zi) sau full-time. Este necesara

SERIOZITATEA si DORINTA DE A INVATA CEVA NOU SI DE VIITOR! Pentru detalii

trimiteti un e-mail cu textul “ INFO “ la urmatoarea adresa de e-mail:

[email protected]
Post Scriptum: E de preferat sa adaugati un numar de telefon dupa textul “ INFO “, pentru

a fi imediat contactat/a de agentii nostri
23 ian, 12:01
Antonie
Noi nu credem ca d-l Basescu se va implica cu partidul PMP ,cu atat mai mult cu madame Udrea in frunte...E un partid mic ,alcatuit din frustrati politici,mai bine zis niste vulpi care n-au ajuns la struguri...Ce sa faca Basescu?Miza e prea mica pentru domnia sa!El are un mentor in Est ...pe Putin care a fost dupa presedinte ,premier,apoi iar presedinte...Nu-i de mirare,,,jucator,, fiind ,sa inceapa a cuceri Alpii.Are pregatire de alpinist.nervii s-au otelit, cu toate durerile de lombago, el vrea sa fie ultimul samurai.Lasand gluma, noi credem ca Basescu nu va sta prea mult sa-si plimbe nepotica (nepotelele) prin casa .Nu m-ar mira sa inceapa ,contrar regulilor alpiniste , cu,, varful,,(in politica se poate orice!) adica chiar cu Iohannis! Si cum ?Va intra in PNL,iar mai tarziu se va ,,duiela,, cu d-l Predoiu.Va incerca sa-si faca un mic grupulet in cadru partidului si apoi ...vom mai vedea.
04 feb, 15:29
John
Traian Basescu Premier
Daca vrem ca treburile natiunii romane sa intre pe un fagas normal , singura solutie ar fi ca, Traian Basescu sa fie Premier inlocuind acel copil de trupa Ponta de la Palatul Victoria,
TB este omul potrivit pentru aceasta functie avand in vedere calitatile acestuia dar si experienta necesara de a tine in frau ministrii guvernului care, multi dintre ei , ca sa nu spun majoritatea, sau ocupat si continua sa se ocuppe mai mult de smenuri si nu de functionarea corecta a acestor institutii ale statului.
Ori cat de multi dusmani inraiti ar avea TB, eu merg pe ideea ca un Cuplu , Iohanis - Basescu poate reface tot ceea ce a stricat si a daramat guvernarile anterioare.
Putem intra cu adevarat in lumea civilizatiei moderne cu obiective politice , dar mai ales cu noi planuri de a reface Romania distrusa incepand cu prima faza a unui capitalism salbatic ce a pus Tara Romaneasca pe chituci ce inca se mai zvarcoleste sa iasa din mocirla in care a intrat la indicatia Gorbaciovist-Iliescenista.
18 ian, 03:30
Dorina Dinu
Care PMP?
Oameni buni, care PMP? Care Elena Udrea? Care Traian Basescu?
Manipulatori ordinari ! Ei striga hotii ca sa nu-i credeti voi hot,. Chiar nu-i
simtiti?
30 ian, 19:36
Burjoa
Ehehe, oameni grei
Ai uitat de To(lo)mac si Ruxandra Dragomir, adica muc si sfarc, plus plecatul-venitul-plecatul-candidatul-necandidatul Cristi Diaconescu !
11 ian, 23:44
feritata
Dragilor voi nu ati auzit ca "nu mor caii cand vor cainii",sau mai pe intelesul vostru "strigatul magarului nu se aude in ceruri"?? Nu o sa traiti voi atata sa-l vedeti pe T.Basescu la puscarie,fiindca imbecilitatile inoculate in creierasele voastre de catre slugile varanului trebuiesc dovedite in fata judecatorilor cu acte legale,nu cu falsuri ordinare!!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ