Traian Băsescu, la România TV: Procesul fratelui meu a fost o înscenare

| 12 ian, 21:07

Traian Băsescu a vorbit marţi seară despre condamnarea fratelui său, Mircea Băsescu, în dosarul de trafic de influenţă. Fostul preşedinte consideră că fratele său este victima unei înscenări. Fostul preşedinte a fost prezent în studioul România TV, fiind invitat de Victor Ciutacu.

Despre Mircea Băsescu şi despre nepoţii care sunt trimişi în judecată

Am primit sentinţa cu surprindere, mă aşteptam la altă sentinţă. Nu am să mă mai pronunţ. Eu personal suspectez o înscenare. Nu spun cine a făcut-o, cum a făcut-o. O instanţă a dat o condamnare grea. Vă aduc un argument, nu inventez nimic. Vă prezint un document din dosarul care se află la instanţă. E public. E un fax trimis procurului general din 2 martie 2011, fratele meu a fost arestat în 2014. "Mă aştepta acasă soţia lui Anghel şi dorea ca eu să o ajut în numele soţului. Le-am transmis că nu pot să le ajut cu nimic.La 2 martie m-am oprit la IPJ Constanţa şi l-am informat pe şeful Poliţiei. Seara au venit din nou cele două şi le-am transmis că nu pot să fac nimic, din nou". Procuror general era dna Kovesi. I-am informat pe domnii Maior şi Coldea de presiunile care se fac asupra fratelui meu.

În 2 martie 2011 am chemat şefii serviciilor secrete şi am spus că fratele meu este supus presiunii. S-au emis mandate de ascultare telefonică şi ambientală. Se poate condamna în România fără probe la dosar.

În acea celebră înregistrare , fratele meu nu a spus "am luat", ci la mine "au ajuns".

Fratele meu a spus: la mine a ajuns un morman de dolari, nu de euro. Niciodată serviciile de informaţii nu mi-au dat informaţii despre acest caz. Singura informare a serviciilor despre clanul Bercea a fost de pe timpul lui Ion Iliescu.

În dosar veţi vedea trafic de influenţă a lui Bercea Mondialu în timp ce era în instanţă la Slatina. Nimic despre fratele meu.

Eu nu-l cunoşteam la faţă pe Bercea Mondial, dar a ajuns lângă mine.

Familia dvs este persecutată?

Legat de ginere: Vă aduceţi aminte de ce a fost acuzat? Că ăn 2013 a făcut la DIICOT un document prin care a făcut presiuni asupra nu ştiu cui. În 2013 nu era avocatul lui Lucinschi fiul.

Câte cauze penale sunt deschise pe numele dvs?

Eu iau în considerare cifrele transmise de procurorul general. Au fost 46 de dosare penale. Eu sunt foarte bun constituţionalist, dar foarte slab penalist. Pot să vă spun că pe 18 ianuarie am o citaţie pentru Curtea de Apel din Târgu Mureş, iar pe 20 la Cluj. Am înţeles de la Parchet că din 56 de dosare, 49 au fost închise. Când mă vor chema, mă voi duce. Sunt foarte multe reclamaţii, presupun, nu le ştiu, de genul că nu am demisionat în 5 minute, dar am revenit după votul Parlamentului... Asta e viaţa unui fost preşedinte.

Despre foştii colaboratori

Dacă mă întrebaţi dacă îi mai numiţi pe Coldea, pe Codruţa, pe Stanciu, răspund că da. Pe oamenii ăştia eu i-am creat. Coldea era un maioraş, structurile au maiori cât să împânzeşti Marea Neagră. Codruţa era un copil în Sibiu, 28 de ani, probabil făcuse 3 dosare. Nici nu am discutat cu Blaga.

. Codruţa era un copil de 28 de ani în Sibiu. Criteriul era că vreau un procuror tânăr, neafectată.

Am cerut să mi să dea lista procurorilor şefi de la Parchete, DIICOT din ţară. Codruţa era cel mai tânăr procuror dintre cei de pe listă. M-am uitat la activitate. Femeie, rată de succes 100%, tânără. O vreau la Bucureşti. E mai bine să mai schimbăm pe cei care au stat multă în funcţie.

Penultimul interviu al doamnei Kovesi m-a mâhnit. A ţinut să sublinieze că noi i-am arestat şi pe cei care ne-au propus şi pe cei care i-am dorit. Asta m-a mâhnit. Puterea corupe.

Dacă mă întrebaţi acuma, îi voi numi din nou. Dar în acelaşi timp nu pot fi ipocrit că am curaţat tot ce mi-a lăsat tot ce mi-a lăsat Ion Iliescu. N-am avut încredere în ei. Era Timofte, Ardelean etc. Le-am zis, băieţi la revedere.

Bilanţul pe 2014, se scria că la cele 43 de achitări se spunea că de vină sunt judecătorii sunt de vină, procurorii nu. Acea anexă mi-a arătat că puterea corupe.

Nu există nimeni în această ţară cu care să fi făcut trafic de influenţă sau alte lucruri. Nici când am fost preşedinte şi nici înainte.

Relaţia cu Coldea: L-am luat maior, l-am lăsat general cu trei stele.

E o presiune mare pe familia mea, inclusiv de trustul dvs. de presă, de Antene. Trebuie menţinută o atmosferă publică.

Justiţia trebuie consolidată.

Despre Elena Udrea

Aşa cum o cunosc eu este foarte greu să o acuzi de lipsă de loialitate sau de bun simţ în relaţia cu oamenii. Am sprijint-o şi pe Sulfina Barbu, Roberta Anastase... Nu mi-a făcut niciun rău. Nici celalalte. Unele care erau foarte mici în politică, mi-au dat apoi lecţii la tv.

Despre Alina Gorghiu

Este marea conducătoarea de partid şi de lupte politice... Îl sprijină pe Buşoi. "Pe Buşoi, ca să-l spulber, nu trebuie să intru (in cursa pentru Primăria Capitalei - n.r.). Trebuie doar să anunţ si să stau acasă.

Despre declaraţia generalului Dumbravă

A fost neinspirată. Am cerut SRI, ştiind că sunt destui care reuşesc destui să influenţeze hotărârile, că angajarea lor în lupta anticorupţie să implice şi supravegherea celor care fac intervenţii la justiţie. Eu i-aş fi cerut lui Dumbravă să explice a ce termeni a folosit.

Despre Victor Ponta

Azi a fost chemat la DNA Oradea ca martor. Dacă îşi dovedeşte nevinovăţia în dosarul în care este implicat, are viitor politic. El nu are caracter, dar e talentat politic. PSD nu are lider.

Despre oameni politici

Aveam o pleiadă întreagă de personaje care se afirmă în politică. Iohannis, Becali, Alina Gorghiu, Vasile Blaga... Blaga e în afirmare. A stat în umbra mea. La umbra nucului nu creşte nimic.

Despre Dacian Cioloş

Are vocabular bruxellez, dar nu are forţa omului politic. Aş fi reacţionat la conferinţa cu Merkel. Nu a reacţionat când Merkel a pus egalitate între Schengen şi MCV. Nu a făcut-o. Îl învinuiesc pe Cioloş. Avem probleme cu corupţia. În Austria corupţia e mult mai mare ca la noi. În Grecia, în Italia... Ce exemplu mai elocvent avem decât cazul Volkswagen? Dacă era în România, îi arestam pe toţi. Îi plimbam pe toţi în cătuşe şi îi puneam să spună tot.

Trebuie să recunoaştem public că s-au făcut progrese în justiţia noastră. E absolut independentă. De ce nu recunoaştem asta?

Despre Mişcarea Populară

Nu e destinat să intre la putere în 2016, ci doar să fie partid parlamentar. Vreau să fie o prezenţă consistenă în Parlament. În 2020 vreau să fie de 35-40%.

Eroii din vara 2012 nu mai sunt. Iohannis rămâne premierul de la Grivco.

Am obligaţia să creez un partid nou, să iasă din pământ. Elena Udrea are ca prioritate problemele din justiţie. Va dura ani.

Despre finanţarea partidelor politice

Vedeţi gecile, fularele, umbrele, pixuri. Unii au pus deoparte. S-au finanţat ziare, televiziuni. Unii au primit bani şi apar acum ca deontologi.

Despre întâlnirea Iohannis-Banca Mondială

Banca Mondială va veni cu propuneri de finanţare. S-a semnat un contract de 35 milioane de dolari pentru creşterea administrativă. Şi cu FMI e bine dar nu cred că vom mai avea vreun acord.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 ian, 11:03
El Condor
perfect adevarat
Este o inscenare facuta de cameleonul pirato-fermere atat amantei lui (gandita inca de la "racolarea" ei), cat si "fratelui" (care de fapt nu prea ii este frate). Si asta pentru ce ? Spera za ajunga o umbra a regelui al animalelor din ZOO ?
13 ian, 04:33
mihail30
"Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona" .
Recrutam urgent colaboratori care au timp sa se implice in timpul liber intr-un proiect de anvergura mondiala. Castigurile sunt deosebit de motivante! Asiguram cea mai buna si mai moderna instruire de specialitate! Oferta este pentru toate localitatile din tara . Cere detalii la adresa de email : [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ