Traian Băsescu: Mi-aş da demisia dacă aş fi în locul lui Dacian Cioloş

Traian Băsescu a afirmat că şi-ar da demisia dacă ar fi în locul lui Dacian Cioloş. Fostul preşedinte susţine că în cele câteva zile de guvernare, echipa lui Cioloş nu a avut comportament de tehnocraţi. Mai mult, acesta consideră decizia privind majorarea salariilor cu 10% este o urmare fidelă a politicii bugetare făcute de guvernul politic.
Întrebat despre Guvernul Dacian Cioloş, fostul preşedinte a afirmat că îi apreciază foarte mult "ca specialişti", cu toate acestea el a spus că şi-ar da demisia dacă ar fi în locul actualului premier.
"În locul doamnei de la Finanţe, care ştie foarte bine ce înseamnă a urma politica fostului Guvern, mi-aş cam da demisia. Lucrul pe care l-aş face şi dacă aş fi în locul premierului tehnocrat Cioloş, care demonstrează că nu este nicio diferenţă în abordare între tehnocraţi şi politicieni . Ei au consolidat abordarile politice", a afirmat Traian Băsescu, la emisiunea "România la Raport", de la România TV.
"Nu sunt suporter al lui Ponta, dar ce s-a întâmplat arată că tehnocraţii nu au capacitatea de a rămâne tehnocraţi când execută dispoziţii politice. Au fost tehnocraţi până în faţa bugetului", a mai spus fostul preşedinte.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
