Traian Băsescu, PRIMA REACŢIE după eliberarea Elenei Udrea: Opriţi-vă, imbecililor!

| 07 mai, 14:42

Fostul ministru Elena Udrea a fost eliberată joi din Penitenciarul Târgşor şi plasată în arest la domiciliu, după ce instanţa supremă a decis definitiv, joi, înlocuirea măsurii arestului preventiv, în dosarul "Gala Bute". Udrea a stat două luni şi jumătate în arest preventiv. La ieşirea din penitenciar, Udrea a declarat că „nu a fost uşor”, dar că nu a fost surprinsă că s-a ajuns la această situaţie a arestării ei, dând vina din nou pe o justiţie „controlată de politic şi de orgolii personale”. „Îi mulţumesc lui Traian Băsescu că a continuat să creadă în mine.

La scurt timp după ce Elena Udrea a terminat declaraţiile din faţa penitenciarului, preşedintele Traian Băsescu a lansat un nou atac la adresa judecătorilor printr-un mesaj postat pe Facebook: "Opriți-vă, imbecililor!
Un grup de parlamentari a început o bătălie nemiloasă cu codul penal și cu justiția pentru a înlocui sintagma “suspiciuni rezonabile” cu sintagma “indicii temeinice”. Eu, ca om politic, susțin că formularea actuală trebuie să rămînă pentru că dă un spectru foarte larg de apreciere judecătorului. Încercarea de a-l încorseta pe judecător în criterii înguste, la aprecierea arestării preventive, ar fi o greșeală și, în mod categoric, problema sistemului nostru judiciar nu este aici.
Personal, cred că problema sistemului judiciar este chiar la parte din judecători, la mentalitatea lor legată de propria independență sau de propria lor putere.
La bordul navelor de mare tonaj, există o vorbă, care, cred eu, este aplicabilă și judecătorilor și ea sună așa: “La bordul navei, între pavilion și Dumnezeu este doar comandantul “. În toată istoria Marinei, nimeni n-a îndrăznit vreodată să-l pună și pe secund între pavilion și Dumnezeu.
Parafrazînd, “În justiție, între lege și soarta unui om, pe de o parte, și Dumnezeu, pe de altă parte, este doar judecătorul”. La fel ca și la comandantul de navă, alături de judecător, nu încape secundul, adică nici procurorul, nici ofițerul SRI, nici avocatul , nici atmosfera creată de televiziuni, uneori chiar cu sprijinul generos al procurorilor, nici opinia publică, nici foștii ofițeri acoperiți dintre judecători și procurori, nici politicienii.
Mai mult ca orcînd justiția are nevoie de judecătorul care este singur pe baricada legii și a conștiinței lui."

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

7 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ