Traian Băsescu: răspunsul meu este da gazelor de șist

| 06 iun, 2013

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în ceea ce-l privește ar spune da gazelor de şist. Președintele a subliniat că pentru o naţiune este preferabilă independenţa energetică.

"În ceea ce priveşte gazele de şist, în primul rând, nu ştim dacă avem această resursă, ea trebuie prospectată. Dar, nu sunt în măsură să vă spun cât de mari sunt riscurile. Ce vă pot spune ca om politic, dacă ar fi în mâna mea decizia - însă, până îmi voi termina mandatul nu vom şti ce resurse avem, decizia se va lua după ce îmi termin eu mandatul -, între oarecare riscuri, pentru că şi extracţia ţiţeiului avea riscuri, şi independenţă energetică răspunsul meu ar fi: da gazelor de şist", a declarat Traian Băsescu.

Şeful statului a dat exemplul SUA care au devenit independente din punctul de vedere al importului de gaze datorită gazelor de şist.

"Nu cred că SUA sunt o ţară cu dispreţ pentru mediu. Este adevărat că sunt riscuri, ca în orice tip de extracţie mai sofisticat. Cred că în SUA tehnologiile au ajuns la nivelul la care diminuează la maxim riscurile, dar, între acest risc şi independenţa energetică, este preferabilă pentru o naţiune independenţa energetică. O spun ca om care ştie cât ne costă cele 3 miliarde de metri cubi pe care trebuie să le împrumutăm, ca om care îşi dă seama că ar trebui să ne flexibilizăm excesiv dacă am avea un preţ mai bun şi să trecem peste lucruri peste care nu putem trece. În concluzie, răspunsul este da gazelor de şist, din punctul meu de vedere", a subliniat Traian Băsescu.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ