Traian Băsescu, REACŢIE la cazul ginerelui său, Radu Pricop, urmărit penal într-un dosar de şantaj
Traian Băsescu a fost întrebat, vineri, de jurnaliştii moldoveni ce părere are despre faptul că ginerele său Radu Pricop este urmărit penal pentru complicitate la şantaj, în dosarul fiului fostului preşedinte moldovean Petru Lucinschi, Sergiu Lucinschi. La această întrebare, fostul şef de stat a răspuns scurt şi la obiect: "Justiţia funcţionează."
În referatul de propunere a arestării preventive în cazul lui Lucinschi se arată că Pricop a formular mai multe soluţii nelegale pentru "intrarea sumei de 4.000.000 euro in patrimoniul lui Lucinschi".
Procurorii DNA susţin că Sergiu Lucinschi, in perioada decembrie 2014 -martie 2015, cu complicitatea lui Mihăilă Dan, Radu Pricop şi Remus Tudoran Jurj, a exercitat asupra lui Alexandru Horpos actiuni de constrangere, pentru a-l determina pe acesta sa-i dea suma totala de 4.000.000 euro.
"PRICOP RADU l-a sprijinit in activitatea infractionala pe LUCINSCHI SERGIU, cunoscand natura acesteia, prin redactarea in anul 2013 a plangerii penale (Genesis) si prin formularea ulterioara (decembrie 2014-martie 2015) a mai multor solutii nelegale pentru intrarea sumei de 4.000.000 euro in patrimoniul lui LUCINSCHI SERGIU, inclusiv cea privind recunoasterea unei datorii fictive, care a fost acceptata de partea vatamata sub imperiul constrangerilor repetate", se arată în referatul DNA, potrivit România TV.
Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, şi Remus Jurj-Tudoran, fost procuror-şef al unui birou în cadrul DIICOT, sunt urmăriţi penal de DNA pentru complicitate la şantaj, în dosarul fiului fostului preşedinte moldovean Pretru Lucinschi, Sergiu Lucinschi.