Traian Băsescu se agaţă de căruciorul nepoatei pentru a se... umaniza
Între un atac la Ponta, o smetie la adresa Executivului, o masă copioasă cu Udrea şi Boc, plus o îmbrăţişare a muribundului PMP, Traian Băsescu îşi face timp pentru a poza strategic în bunicuţul naţiunii. Bizar mod de a-şi menţine “vigoarea” politică sau mai bine zis de a poza în omul politic umanizat de naşterea primului său nepoţel.
Aşa se face că şeful statului, în lipsa unor teme de interes pe agenda publică, a postat în weekend, pe contul de Facebook, o serie de fotografii care-l înfăţişează împingând căruciorul nepoatei sale. Desigur, imaginile surprinse cu totul "întâmplător" au fost preluate de presă, Traian Băsescu mizând probabil pe sensibilizarea românilor care au avut ocazia să îşi vadă propriul preşedinte într-o ipostază protectivă şi umanizantă.
Dacă Traian Băsescu ar fi făcut pe bunicuţul simpatic în intimitatea familiei sale şi dacă şi-ar fi plimbat nepoată departe de aparatele de fotografiat nimeni nu ar fi avut nimic de comentat. Însă a-ţi folosi propria nepoţică de numai câteva luni drept trambulină electorală, dincolo de a fi condamnabil, pare un semn de disperare. Este o atitudine care dovedeşte că Traian Băsescu rămâne un vânător de imagine veros, fără nicio apăsare în a poza tandru alături de un prunc, doar-doar va contabiliza ceva puncte politice.
Desigur, preşedintele ne va explica din nou că el nu mai are nicio miză în politică şi că a-l acuza că recurge la stratageme de imagine pentru a-şi “corecta” profilul avariat în mod ireparabil după nouă ani de mandat reprezintă un scenariu fals. Dacă luăm însă în considerare că acelaşi Traian Băsescu a confirmat că nu se va retrage din politică şi dacă ţinem cont că acelaşi preşedinte se află într-o campanie furibundă pentru a strânge zestre PMP-ului şi Elenei Udrea, atunci vom înţelege mai bine rostul plimbărilor în aer liber cu nepoţica, imortalizate şi postate apoi pe reţelele sociale.
Iar pe cei cărora memoria nu le joacă feste îi îndemn la un exerciţiu retrospectiv. Mai ţineţi minte cum l-a plesnit acelaşi Traian Băsescu pe acel copil la un miting electoral prelejuit de campania electorală prezidenţială? Adică acel episod care ulterior a intrat în istorie prin sintagmele “ruşine, Dinu Patriciu” sau “pixelul albastru”. Oare ce moment este mai reprezentativ pentru preşedintele Băsescu? Momentul regizat al plimbării nepoatei în cărucior sau momentul pălmuirii unui copil nevinovat la respectiva adunare electorală?
Dacă voia într-adevăr să dea proba umanităţii sale, Traian Băsescu avea această şansă în nouă ani de mandat. N-a făcut-o, ba chiar dimpotrivă. A venit să anunţe tăieri de pensii şi salarii sau măsuri dure de austeritate, ceea ce arată de fapt cât de preocupat este de soarta oamenilor. Pentru Băsescu n-a contat că pensiile, şi aşa mici, au devenit şi mai mici, condamnând bătrânii la o viaţă foarte grea şi la sacrificii. Adică exact pe acei bunici care au la rândul lor nepoţei. Când se va fi retras de la Cotroceni şi va petrece mai mult timp alături de nepoţica lui, poate că Traian Băsescu va avea timp să cugete şi la greşelile nenumărate pe care le-a comis.