Traian Băsescu se întâlneşte astăzi cu preşedintele şi premierul Moldovei

| 16 iul, 2013

Preşedintele Traian Băsescu efectuează miercuri o vizită la Chişinău. În programul acesteia sunt cuprinse convorbiri cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu premierul Iurie Leancă şi cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman.

 

Prima întâlnire pe care o are preşedintele Traian Băsescu la Chişinău va fi la reşedinţa de stat de Nicolae Timofti, de la ora 10:00, moment urmat de convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale.

Cei doi preşedinţi vor susţine o declaraţie de presă comună la ora 11:20. De la ora 12:00, Traian Băsescu va avea convorbiri cu prim-ministrul Iurie Leancă, iar de la ora 12,35, cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman.

Din programul vizitei face parte şi ceremonia depunerii de coroane de flori la Monumentul "Ştefan cel Mare şi Sfânt".

Preşedintele Republicii Moldova va oferi în onoarea preşedintelui Traian Băsescu un dejun oficial la Combinatul de vinuri "Cricova".

Agenda preşedintelui mai cuprinde şi convorbiri cu primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, iar ulterior se va întâlni cu preşedintele Partidului Liberal-Democrat, Vladimir Filat, preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, precum şi cu lideri de opinie şi ai societăţii civile.

Traian Băsescu merge la Chişinău după ce premierul Iurie Leancă a vizitat România pe 9 iulie, unde a avut o întrevedere cu prim ministrul Victor Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ