Traian Băsescu se teme mai tare de Victor Ponta decât de ridicolul situației

| 19 feb, 2014

În timp ce la vârful USL încleștarea continuă, pe miza introdusă în joc de combinatorica și ambițiile celor doi fruntași liberali, Crin Antonescu și Klaus Iohannis, președintele Traian Băsescu face tot posibilul pentru a arunca și mai mult gaz pe foc.

Deși, aparent, președintele a îndeplinit cerința constituțională de moderare impusă de funcția pe care o ocupă, realitatea este cu totul alta. Traian Băsescu a avut grijă ca prin accentul comunicatului său, prin care practic a somat părțile aflate în conflict să asigure guvernarea și stabilitatea țării printr-un acord, să mențină starea de conflict dintre liderii USL, dacă nu chiar s-o întețească. Deși starea de instabilitate de care amintește președintele este relativă, prin comunicatul său Traian Băsescu încearcă să întărească impresia electoratului că formațiunile politice din actul guvernamental acționează iresonsabil și trebuie considerate responsabile de toate problemele sociale, economice și politice din perioada următoare. Fondul problemei rămâne însă acela că, ocupate tangențial cu această problemă a raporturilor de forțe din USL, montată și întreținută artificial, majoritatea politică actuală riscă să scape din vedere că factorul de coeziune politică al acestei uniuni a fost mereu dorința de a schimba regimul Băsescu, a cărei corectitudine și justificare a fost confirmată de cetățeni în mod clar, cel puțin la cele trei scrutine electorale: la alegerile locale, la referendum și la alegerile parlamentare din 2012. Membrii USL, indiferent de partid sau de înălțimea poziției ocupate, nu trebuie să uite că singura luptă, pentru care au fost mandatați prin vot de cetățenii acestei țări este aceea cu regimul Băsescu.

Câte șanse de supraviețuire ar avea USL sau ce justificare de a continua, fără o necesară revenire la scopurile inițiale și la unitatea politică atât de necesară pentru continuarea luptei cu minciunile, cu propaganda și cu abuzurile unui regim pe care s-au angajat programatic să-l schimbe? Traian Băsescu știe că, în momentul de față, singura șansă a taberei politice pe care o reprezintă neoficial și neconstituțional ar fi încetarea de facto a colaborării politice între formațiunile din cadrul USL. Dovadă stă chiar detaliul că, în paralel cu solicitarea adresată PSD și PNL de a ajunge la un acord, președintele Băsescu forțează atât cât poate criza dintre cele două partide, până în punctul din care USL nu s-ar mai putea redresa ca un proiect politic unitar.

Din punctul său de vedere, premierul Victor Ponta a făcut tot ce era posibil, evitând să recurgă la o poziție tranșantă precum cea a partenerului său liberal. În plus, Ponta a temporizat cât s-a putut criza ministerială, evitând să aprobe demisiile miniștrilor liberali cât timp nu s-a găsit de comun acord soluția de înlocuire a acestora. Din acest punct, în care dorința liderului social-democrat de a aplana conflictul și de a găsi o soluție care să permită supraviețuirea alianței, atitudinea președintelui Băsescu se radicalizează, acesta abandonând pretențiile ipocrite de moderare a unui conflict care, de fapt, îi convine de minune. Traian Băsescu a recurs deci la artileria ușoară a propagandei și intoxicației politice, declarând că ar putea depune mai multe plângeri penale împotriva premierului care nu ia act de demisiile miniștrilor. Atitudinea președintelui nu este doar neprincipială și inadmisibilă din partea celui care ar fi obligat de prevederile constituționale să modereze și să aplaneze conflictele, nu să le amplifice și să profite politic de pe urma acestora...

Declarația lui Traian Băsescu se întoarce împotriva sa, ca un bumerang. Situația actuală are un precedent, ba chiar mai mult decât atât. La 5 februarie 2007, când Mihai Răzvan Ungureanu își prezenta demisia din funcția de ministru de externe, la solicitarea premierului Tăriceanu, președintele Traian Băsescu a refuzat să ia act de demisie, semnând decretul de eliberare din funcție abia pe 12 martie 2007. În același an, pe data de 5 aprilie, Curtea Constituțională avea să-i dea dreptate lui Băsescu în acest caz. Cine și de ce l-ar mai putea învinui în situația actuală pe premierul Victor Ponta, mai ales în condițiile în care nu există un conflict propriu-zis între acesta și miniștrii demisionari, ci s-a doar decis ca demisia acestora să devină efectivă doar după ce se găsesc înlocuitori.

Am fi tentați, poate, să credem că Băsescu uită de la mână până la gură și l-ar vrea anchetat pe Victor Ponta cu orice preț, chiar și pentru ce a făcut el însuși, ca președinte în 2007. Să fim serioși, nu memoria îi joacă feste lui Traian Băsescu, ci principiile și corectitudinea.

Prin astfel de manevre, Traian Băsescu desconsideră electoratul și deopotrivă clasa politică, considerând probabil că românii au memoria scurtă și uită politicianismul ieftin și batjocura îndurată timp îndelungat din partea echipei Boc-Udrea-PDL.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 feb, 2014
aladecaretiazismatasateferesti
se vede ca poate vine USD la putere...
"toti "scriu editoriale...articolele nu mai sunt la moda
ziaristii cu state vechi ce or zice?
Ferenczy?
19 feb, 2014
cantautor
UDMR-ul a iesit la incalzire....
minoritatile la fel...in frunte cu Pambuccian
o sa fie o primavara minunata...
ala micu o sa-si plateasca datoriile...
va curge lapte si miere
Chit-oiu,Iliesiu,Stroe,Campeanu se inscriu la PSD-via PPDD
Antonescu rezista sau nu...ce importanta mai are
varul lui Cioaba a inregistrat USD...
nu este ridicol,este maret...
lui Basescu ii este frica de Ponta
ce mai ,o sa fie bine...
19 feb, 2014
esticretindecitetratez
mama Omida....

Potrivit Expres Magazin, “USD Uniunea Social Democrată” a fost înregistrată în 15 noiembrie 2011. Ion Cioabă Mihuţescu este văr al regelui Cioabă şi unul dintre cei mai bogaţi romi din Sibiu. El şi-a făcut averea din afaceri cu fier vechi, care în 2011 era estimată la 3 milioane de euro. El a devenit celebru în oraş după ce i-a cumpărat nepotului său un Lamborghini Murcielago, maşină al cărei preţ este estimate la 300.000 de euro.

Ion Cioabă Mihuţescu este de asemenea şi vicepreşedinte al PSD Sibiu, fiind ales în această funcţie în mai 2010.

“Mă bucur pentru că am fost ales vicepreşedinte al organizaţiei PSD Sibiu, pentru că am muncit foarte mult pentru partid”, a declarat acesta, imediat dupa preluarea functiei, pentru publicatia locala Pulsul Sibian.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ