Traian Băsescu singur cuc la dineul oferit de Ziua Națională

În rest, din tot eșichierul politic, Băsescu a avut oaspeții pe care-i merită, cum ar fi de pildă Corneliu Vadim Tudor, un alt coleric celebru. Sub un pretext sau altul, nimeni nu a vrut să-i onoreze invitația. Aparent un gest nepoliticos, ignorarea invitațiilor prezidențiale trimise la vârf se justifică fie și numai din retrospectiva luptelor politice care s-au acutizat în ianuarie 2012 și nu s-au stins nici acum. Ceea ce liderii USL nu au zis, s-a subânțeles fără mari eforturi, de la prima privire.

Traian Băsescu și-a primit respectul minimal, datorat strict funcției pe care o ocupă, atunci când Victor Ponta a preluat inițiativa și s-a dus la parada militară să-i întindă mâna. Gestul lui Ponta nu a fost însușit de președintele Băsescu, care părea sosit la o festivitate dată doar în onoarea sa și a înaltului oaspete moldovean. De aici, încolo, fără să dea prea multe detalii, Victor Ponta a declinat invitatția la dineul de la palat, pe motiv că are treabă la Gorj, unde-l așteaptă alegătorii săi. De ce ar fi făcut altfel? Pentru nenumăratele insulte publice lansate de Băsescu la adresa sa? Pentru furtuna de mizerii securistice și frenezia cu care i-a scormonit trecutul, doar o găsi ceva? Multă lume a așteptat foarte multe luni, nelămurită, întrebându-se de ce tace Victor Ponta și de nu-i întoarce insulta marinărească, din rever. Am înțeles mai târziu, când premierul, excedat, a făcut-o. Abia aștepta președintele să i se răspundă cu aceeași monedă, mai întâi pentru că a putut licita conflictul, mai apoi pentru că s-a putut victimiza și poza în calitate de martir al USL. Dar Băsescu nu a insultat pe toată lumea, veți spune, aceștia ce au avut cu președintele și cum de și-au găsit toți, subit, altceva atât de important de făcut? E simplu. Traian Băsescu a încălcat obligația de neutralitate politică, detaliu constrângător ce apare în Constituție. Foarte mulți au intuit ce va urma, încă de la început, după înfrângerea umilitoare a PDL în ambele runde electorale din 2012.

Traian Băsescu nu este genul de președinte care să înțeleagă și să admită echilibrul adesea fragil pe care-l presupune coabitarea politică cu o majoritate ostilă. Dar nimeni nu a crezut că Băsescu va ajunge să reacționeze atât de brutal, rupând orice pact cu bunul-simț și onestitatea politică care impun ca, orice ar fi, măcar aparențele să fie salvate. Băsescu nu a salvat defel aparențele când a atacat proaspătul câștigător al alegerilor, amenințând că va refuza să-i numească premierul desemnat. Doar și pentru atât, în orice democrație din Europa, un alt om politic ar fi fost constrâns să-și dea imediat demisia. Nu și Băsescu, care nu s-a oprit nici cât să-și lingă rănile. Ce a urmat în tot decursul verii trecute a fost o flagrantă încălcare a statutului de neutralitate politică impus de Constituție, în condițiile în care Băsescu le dădea lecții de opoziție la scenă deschisă liberal-democraților, în răstimpul unor veritabile vizite electorale în care un președinte așa-zis neutru a nășit o nouă formațiune politică și i-a făcut campanie în teritoriu, cu mijloacele materiale pe care i le pune la dispoziție funcția prezidențială.

Cam atât despre motivele care stau la originea reticenței extreme a liderilor politici când vine vorba de inițiativele deloc neutre ale lui Traian Băsescu. Când ești bunicul popularilor și artizanul unei unificări politice, când ataci deopotrivă câștigătorul USL, dar și PDL, pe motiv că ”nu mai răspunde la comenzi”, când te pregătești pentru campaniile din 2014 cu arme, bagaje și informațiile pe care ție le furnizează serviciile, ești orice numai președinte al tuturor românilor nu ești. Și atunci, cum să se solidarizeze toți în jurul tău, în jurul unui deziderat de uniune națională, când ei de fapt te suspectează fățiș că-i chemi de paravan, ca să ai în fața cui să-ți ții discursurile sforăitoare, nocive și goale de conținut?

Cu regret în suflet, dar mi-am pus problema că ar fi fost mai bine pentru delegația Republicii Moldova să ajungă în altă conjunctură și invitată de altcineva la Palatul Cotroceni. Așa cum a putut sta fără ei două mandate, Băsescu mai putea răbda un an, mai ales acum când astfel de mutări politice nu se mai fac ca pe vremea Proclamației de la Alba Iulia. Dar, deh, fără o scenetă de teatru scurt și patriotic, Băsescu ar fi fost nevoit să ciocnească cu alde Vadim, Tudor Barbu și Blaga.