Traian Băsescu transmite condoleanţe familiei lui Florin Cioabă şi comunităţii rome
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, duminică, condoleanţe familiei autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă şi comunităţii rome.
'Dumnezeu să-l ierte! Condoleanţe familiei şi minorităţii pe care o reprezintă', a afirmat şeful statului aflat în judeţul Maramureş.
De asemenea, potrivit unui mesaj de condoleanţe al preşedintelui Traian Băsescu transmis de Administraţia prezidenţială duminică, şeful statului adresează familiei şi comunităţii rome 'întreaga compasiune'.
'Am aflat cu profundă tristeţe vestea morţii lui Florin Cioabă. Este un moment de adâncă suferinţă pentru familia lui Florin Cioabă, dar şi pentru întreaga comunitate romă, cărora doresc să le adresez întreaga mea compasiune şi susţinere. Florin Cioabă a fost un adevărat lider şi un sprijin pentru comunitatea romă pentru că, înţelegând importanţa educaţiei, i-a îndemnat pe tineri să meargă la şcoală, dar şi să-şi urmeze vocaţia preţuindu-şi şi promovându-şi tradiţiile. Doresc să adresez sincerele mele condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor apropiaţi! Dumnezeu să-l odihnească!', se arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, a murit, duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya.
Florin Cioabă a suferit un infarct, luni după-amiază, în timp ce se afla în concediu cu familia în Antalya, Turcia, fiind în stare gravă mai multe zile.
Cioabă a fost ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor şi a fost transferat, vineri, de la spitalul Anadolu din Antalya la spitalul Akdeniz Universitesi, unde medicii i-au montat, vineri seară, un dispozitiv de asistare circulatorie.