Traian Băsescu – un președinte izolat, agresiv și fără putere

Surprinzător, un prim atac vine la adresa unei instituții față de care Traian Băsescu s-a arătat mereu apropiat. Răspunzând la o întrebare despre cauzele scăderii încrederii cetățenilor în Uniunea Europeană, șeful statului a criticat deschis UE pentru că „nu a livrat ce a promis”, cerând de la partenerii internaționali „sinceritate totală în comunicarea publică”.

Așadar, simțindu-se probabil trădat prin faptul că i-a fost retras o mare parte din sprijinul european de care s-a bucurat până acum, președintele Traian Băsescu și-a schimbat parțial atitudinea față de UE, aruncând vina pentru dezastrul economic generat de guvernarea PDL direct pe politicile europene.

Acest discurs agresiv nu surprinde pe nimeni. Reevaluările președintelui se pare că sunt o activitate ciclică, aproape lunară. Înainte de Sărbători, președintele îl lăuda pe Victor Ponta și guvernul condus de el pentru consolidarea rezultatelor economice pozitive, iar acum cere cu fermitate „un guvern competent care să genereze creștere economică durabilă și locuri de muncă”.

Este interesant cum singurul guvern cu adevărat bun, în viziunea președintelui, este cel pe care l-a condus spre distrugere – guvernul PDL. Nemulțumirile sale provin din faptul că în acest moment îi lipsește Executivul ascultător, controlabil, care i-ar putea permite să-și pună în aplicare orice plan fără a fi îngrijorat că va trebui să-și asume răspunderea pentru greșelile proprii.

Astfel, președintele s-a detașat complet de responsabilitatea implicării sale în deciziile guvernărilor Boc și Ungureanu – singura „vină” asumată de Traian Băsescu este cea de portavoce a necesităților din acel moment. Acele necesități ale unui stat supradimensionat, gestionat timp de șase ani de Traian Băsescu, care și-a atins limitele și care, pe o voce comună cu clientela de partid de la acea vreme, a cerut ca greutățile să fie puse pe spatele românilor. Astfel, în mai 2010, Băsescu a ieșit și a dat vestea cea mare – vor fi tăieri de salarii și pensii.

Încercările președintelui de a fugi de PDL sunt lipsite de credibilitate și demonstrează doar că spiritul machiavelic al „președintelui judecător”, de a se folosi de partenerii politici atât timp cât este în avantajul lui, nu l-a părăsit. În 2004 și în 2009 PDL a fost cel mai bun prieten al lui Traian Băsescu, iar în 2013, când prevederile constituționale îi interzic acestuia să mai candideze la funcția prezidențială, Partidul Democrat Liberal este doar o victimă colaterală, o mașinărie electorală uzată ce nu mai merită să fie reparată.

Acest lucru este cu atât mai evident cu cât Băsescu a spus clar că, dacă Mișcarea Populară – noua sa jucărie – va avea succes, atunci va trebui să-și creeze și un „vehicul de punere în aplicare a soluțiilor, care nu poate fi decât un partid de centru-dreapta așezat pe filiale distribuite pe tot teritoriul țării”. Un nou partid pe care el să-l conducă este visul lui Traian Băsescu pentru anii ce urmează.

În plus, opinia acestuia despre un viitor candidat ideal la prezidențiale este una foarte critică și modelată după propria persoană. Dar declarația lui Traian Băsescu că România nu are nevoie de „un președinte care să facă să se aștearnă liniștea în viața politică și a instituțiilor statului” este absurdă în sine. Constituția definește rolul președintelui ca fiind unul de mediator – un actor politic a cărui menire este să genereze stabilitate – dar Băsescu, deși s-a fotografiat de nenumărate ori cu actul în mână, nu a dorit niciodată să i se supună. Și nu dorește nici ca România să intre într-o astfel de normalitate pe viitor.

Rolul de spectator care i-a fost impus de succesul politic al Uniunii Social Liberale îl nemulțumește profund pe președinte, iar acesta încearcă să umple golul lăsat de incapacitatea sa de a influența pe căi administrative prin declarații generatoare de scandal.

Traian Băsescu a încercat întotdeauna să-și ascundă vulnerabilitățile, să-și transforme slăbiciunile umane într-o imagine a cetățeanului de rând. Dar acum, când se vede transformat cu adevărat într-un simplu cetățean, când este izolat de viața politică în Palatul de la Cotroceni, singura soluție pe care o are acesta la îndemână este de fi o influență intrigantă. Pentru președinte, „coabitarea și pacea instituțională” sunt doar instrumente folosite pentru a crea dispute în interiorul alianței guvernamentale și nu au o valoare în sine.

Totuși, o anumită schimbare pare să se manifeste în comportamentul președintelui. Este posibil ca acesta să fi luat o decizie importantă – să nu se mai ascundă, să exprime direct planurile sale, indiferent dacă acestea încalcă sau nu textul constituțional. Acest lucru îi dă o aură de transparență și predictibilitate, chiar dacă experiența de până acum a arătat că Traian Băsescu este un om politic capabil de lucruri complet neașteptate.