Traian Băsescu: Voiculescu să explice în faţa unui magistrat cum a luat bani de la firma Securităţii
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a spus că nu se teme de un eventual proces de calomnie cu Dan Voiculescu în urma afirmaţiilor pe care le-a făcut despre transferurile de bani dintre firma Crescent şi firmele din trustul lui Dan Voiculescu.
Traian Băsescu nu crede că Dan Voiculescu ar avea motive solide să-l dea în jduecată. "Să-şi ia toţi salariaţii de care şi-a bătut joc punându-i să transfere bani Securităţii de la Crescent utilizând oameni ca Gabriela Firea, adminsitratori adică. Dacă are curaj să meargă să explice în faţa unui procuror sau judecător cum a luat banii Securităţii şi i-a adus în trustul familiei Voiculescu", a declarat fostul şef al statului.
Într-o reacţie la declaraţiile făcute aseară la adresa ei, Gabriela Firea a anunţat că Dan Voiculescu intenţionează să-l acţioneze în instanţă pe Băsescu pentru calomnie. "Este păcat că fostul preşedinte încearcă acum să confişte instituţiile de control ale statului şi trage concluzii fantasmagorice, cum că aş fi girat acţiuni comerciale ilegale. Dar, aşa cum am înţeles, va răspunde şi pentru aceste calomnii, într-un proces pe care a anunţat că i-l intentează fondatorul trustului Intact, domnul Dan Voiculescu", a precizat Gabriela Firea, într-un comunicat de presă.