Transelectrica, memorandum pentru aderarea la PZU din Cehia, Slovacia, Ungaria şi Polonia
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" a semnat un Memorandum de Înţelegere privind cooperarea în vederea aderării la pieţele integrate de energie electrică pentru ziua următoare din Republica Cehă, Slovacia, Ungaria şi Polonia, conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.
Memorandumul, care a fost semnat de reprezentanţi ai autorităţilor naţionale de reglementare, operatorilor de transport şi sistem şi ai operatorilor de piaţă/burselor de energie din Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Polonia şi România, are ca scop dezvoltarea proiectului pentalateral de cuplare a pieţelor, numit 5Market Market Coupling (5M MC), respectiv crearea unei pieţe de energie electrică pentru ziua următoare funcţionând în regim cuplat, ca parte a pieţei interne europene unice.
Cuplarea pieţelor naţionale de energie electrică pe baza modelului ţintă (Cuplare unică prin preţ utilizată pentru tranzacţionarea energiei electrice pe piaţa pentru ziua următoare şi alocarea implicită a capacităţii de transport transfrontalier) va conduce la o abordare armonizată a organizării pieţei, o utilizare mai eficienta a capacităţilor de transport transfrontalier, o sporire a concurenţei, preţuri angro pentru energia electrică mai stabile şi convergente, precum şi o lichiditatea mai mare a pieţei, de toate aceste avantaje urmând să beneficieze şi România.
Proiectul va fi dezvoltat în conformitate cu ţintele europene şi viitoarea legislaţie UE, ţinând cont în acelaşi timp de opiniile şi solicitările participanţilor la piaţă afectaţi.