Transgaz are un nou Consiliu de Administraţie

| 10 iul, 2013

Acţionarii Transgaz Mediaş, companie controlată de stat, a desemnat marţi un nou Consiliu de Administraţie, condus Ion Sterian, administrator al companiei din 2007, potrivit unui comunicat al Transgaz transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Ceilalţi administatori sunt avocatul Ştefan Radu Cernov, George Bogdan Iliescu (director la BRD Corporate Finance), Ion Petru Văduva (fost CEO al Ţiriac Holdings) şi economistul Nicolae Vlad Neacşu, propus de Fondul Proprietatea. Văduva a fost numit, în luna iunie, director general al Transgaz.

Cernov a fost ales în această funcţie chiar dacă la jumătatea lunii iunie a demisionat fin funcţia de administrator al Transgaz, motivul lui fiind eliminarea riscului afectării imaginii Transgaz. Cernov, specializat printre altele în energie şi infrastructură, a fost asociat cu actualul ministru delegat pentru marile proiecte de infrastructură, Dan Şova, în cadrul firmei de avocatură Şova & Asociaţii.

Membrii Consiliului de Administraţie al Transgaz au fost desemnaţi în luna aprilie, însă Fondul Proprietatea a solicitat companiei de stat convocarea unei noi AGA în care să fie desemnaţi noi administratori prin vot cumulativ.

AGA a mai decis ca indemnizaţie fixă lunară brută a administratorilor, inclusiv a preşedintelui Consiliului de Administraţie, să fie în cunatum de 4.037 de lei. De asemenea, valoarea maximă a primei anuale de asigurare de răspundere profesională pentru membrii Consiliului de Administraţie a fost stabiliată la echivalentul a 50.000 de euro.

Ministerul Finanţelor controlează 58,5% din capitalul companiei de stat, iar Fondul Proprietatea deţine un pachet de14,9% din capitalul Transgaz. Alţi acţionari cumulează 26,5% din titlurile transportatorului de gaze naturale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ