Tratatul 'Cer deschis': Un avion militar rus, fără arme la bord, a survolat Casa Albă și Pentagonul

| 11 aug, 10:42

Un avion militar rus, fără arme la bord, a survolat miercuri Capitoliul, Pentagonul, Agenția Centrală de Informații (CIA) și baza Andrews la o altitudine joasă, în cadrul Tratatului internațional 'Cer deschis', care le permite militarilor din Rusia și SUA să efectueze inspecții aeriene reciproce, a relatat CNN, citând doi oficiali americani.

În virtutea acestui tratat, avioane militare ale Rusiei și SUA și ale altor țări pot efectua zboruri de observare deasupra unor situri militare din cele 34 de state semnatare.

Un avion Tu-154 al forțelor aeriene militare ruse a survolat miercuri după-amiază la o altitudine de aproximativ 1.100 metri centrul Washingtonului și baza aeriană Andrews din Maryland, potrivit site-ului Flightradar24. Avionul rus a fost autorizat să intre în P-56, spațiul aerian cu grad ridicat de securizare din jurul Casei Albe.

Un al doilea zbor al aceluiași avion era planificat miercuri între orele 17:00 și 18:00, avionul rus urmând să survoleze aeroportul din Bedminster, statul New Jersey, unde președintele Donald Trump se află în vacanță, potrivit celor doi responsabili familiarizați cu zborul aprobat de guvernul SUA.

O sursă din cadrul forțelor de ordine americane a declarat pentru CNN că avionul rus a survolat de asemenea Camp David, reședința prezidențială din munții Catoctin, Trump National Golf Course din statul Virginia și Mount Weather, unde se află unul dintre buncărele secrete al guvernului SUA.

Una din sursele citate de CNN susține că acest zbor de inspecție aeriană, cât și avionul în sine ar putea colecta diferite informații operative.

În virtutea Tratatului 'Cer deschis', în vigoare din 2002, au fost efectuate peste 1.200 de zboruri de inspecție aeriană, ceea ce contribuie la verificarea respectării acordurilor privind controlul armamentului, potrivit Agenției SUA pentru reducerea amenințărilor din domeniul apărării (DTRA).

Dan Gaffney, purtător de cuvânt al DTRA, a refuzat să confirme țintele supravegheate, întrucât Agenția poate confirma locații precise doar după încheierea misiunii de observare, iar inspecția aeriană rusă deasupra teritoriului SUA nu s-a încheiat încă.

Organismele de aplicare a legii au primit foarte puține notificări despre acest zbor de 'scurtă durată', autorizat prin tratat. Avionul rus are capacitatea de a efectua o varietate de funcții de colectare de informații, inclusiv fotografiere aeriană, imagistică termică și detectarea semnalelor serviciilor de informații, notează CNN.

Potrivit DTRA, zborurile din cadrul Tratatului 'Cer deschis' primesc prioritate din partea controlului de trafic aerian și sunt efectuate în strânsă coordonare cu Administrația Federală a Aviației din SUA.

Inspecțiile aeriene în cadrul acestui tratat sunt destul de comune și același avion rus a fost reperat recent la baza aeriană McConnell din Wichita, statul Kansas. Zborul de miercuri s-a remarcat totuși datorită importanței obiectivelor survolate în capitala americană.

Poliția Capitoliului a trimis miercuri o alertă privind planul de survol al Washingtonului între 11:00 și 19:00 de către un avion, fără a specifica faptul că este un aparat de zbor rus: "Avionul este unul mare și ar putea să zboare direct peste Capitoliu. Acest zbor va fi monitorizat de Centrul de comandă al poliției din Washington D.C. și de alte agenții guvernamentale federale".

"Tratatul 'Cer deschis' prevede supravegherea întregului teritoriu al țărilor semnatare", iar Washingtonul D.C. "nu face excepție", a relatat în cursul nopții de miercuri spre joi agenția de presă rusă TASS, citând, sub rezerva anonimatului, un responsabil al Pentagonului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ