Trebuie să fie profesorii şi medicii protejaţi de lege în mod special?
Problema este una de percepţie sistemică, în condiţiile în care în Bulgaria, ca şi în România, nu mai există aceeaşi consideraţie a unui număr mare de cetăţeni faţă de profesii precum cea de medic sau cea de dascăl.
Parlamentul bulgar a aprobat, în unanimitate, un amendament la Codul Penal, care prevede ca agresiunile împotriva personalului medical şi profesorilor să fie sancţionate cu până la 10 ani de închisoare. Prin acest amendament, protecţia personalului medical şi a profesorilor este echivalată cu cea a unor profesionişti precum agenţi de poliţie, judecători sau procurori.
Motivaţia adoptării unui asemenea amendament la Codul Penal de către vecinii din Bulgaria este legată de creşterea numărului de cazuri în care cadrele din sistemul de sănătate sau cel de învăţământ cad victime violenţei. Înăsprirea pedespelor împotriva celor care comit astfel de acte creează premisele pentru o scăderea a incidenţei cazurilor de violenţă împotriva medicilor şi a profesorilor.
Iniţierea unei dezbateri similare poate fi legitimă şi în cazul României. Nu sunt puţine cazurile semnalate în mass-media în care erau relatate violenţe la adresa personalului medical chemat să intervină sau atacuri la adresa medicilor din camerele de gardă. De asemenea, fenomenul violenţei în şcoli pare a fi luat proporţii în ultimii ani, cadrele didactice fiind victimele nevinovate ale escaladării actelor de violenţă.
Pe de o parte, existenţa unui cadrul legal care să prevadă sancţiuni severe împotriva celor care recurg la acte de violenţă la adresa personalului medical şi didactic poate descuraja fenomenele anti-sociale. În egală măsură, asigură protecţia unor categorii socio-profesionale care, conform statisticilor din ultima perioada, s-au dovedit a fi mai expuse şi mai vulnerabile.
Pe de altă parte, introducerea unor sancţiuni adresate în mod explicit celor care agresează medicii sau profesorii este, în cele din urmă, o formă de discriminare, fiindcă apare întrebarea legitimă cu privire la protecţia celorlalte categorii socio-profesionale. Cu alte cuvinte, dacă agresiunea împotriva unui medic/profesor poate fi pedepsită cu închisoare de până la zece ani, de ce nu s-ar aplica aceeaşi pedeapsă şi împotriva acelora care recurg la acte de violenţă împotriva inginerilor, avocaţilor sau muncitorilor necalificaţi?
Amplificarea actelor de violenţă împotriva personalului din sistemul medical sau a celui din învăţământ poate fi pusă în legătură cu scăderea respectului faţă de profesiile respective. Astfel, problema este una de percepţie sistemică, în condiţiile în care în Bulgaria, ca şi în România, nu mai există aceeaşi consideraţie a unui număr mare de cetăţeni faţă de profesii precum cea de medic sau cea de dascăl. Cauzele sunt multiple, însă ele ţin în principal de deteriorare serviciilor din cele două sisteme şi de remunerarea nesatisfăcătoare a medicilor şi profesorilor, care se traduce implicit prin dezinteres faţă de pacienţi, respectiv elevi/studenţi. În consecinţă, eforturile autorităţilor trebuie dirijate cu precădere împotriva cauzelor care determină actele de violenţă.
Combaterea violenţei reprezintă un deziderat pe deplin justificat în toate societăţile care drepturile, libertăţile şi principiile fundamentale ale omului sunt literă de lege. De aceea, abordarea cea mai legitimă este aceea a prevenţiei actelor de violenţă. Iar acolo unde acestea totuşi se produc, ele trebuie sancţionate sever indiferent de persoana împotriva căreia au fost îndreptate, dincolo de apartenenţa la o anumită categorie socio-profesională.