Trei din patru maşini Aston Martin fabricate din 2008 până în prezent vor fi chemate în service

Aston Martin va rechema în service peste 17.000 de automobile, echivalentul a trei din patru maşini asamblate de companie în ultimii şase ani, pentru a înlocui o piesă posibil defectă produsă de un furnizor chinez.
Producătorul britanic de automobile sport, marca preferată a agentului James Bond, a anunţat că piesa respectivă - braţul pedalei de acceleraţie - va fi produs de acum înainte în Marea Britanie, transmite Wall Street Journal, citat de Mediafax.
Compania a primit 22 de reclamaţii privind defecţiuni legate de această piesă, care se poate rupe. Niciun client nu a reclamat producerea unui accident în urma defecţiunii.
Aston Martin a precizat că a descoperit că Shenzhen Kexiang Mould Tool Co., furnizorul chinez care produce piesa, a utilizat materie primă contrafăcută cumpărată de la alt furnizor chinez.
"Este important de ştiut că nu au fost raportate accidente, iar reparaţia durează mai puţin de o oră. Siguranţa clienţilor reprezintă principala noastră prioritate", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei britanice.
Costurile campaniei de reparaţii vor fi scăzute, anticipează compania. O sursă apropiată situaţiei a declarat pentru WSJ că cheltuielile vor fi între 700.000 lire şi 1 milion de lire sterline.
Aston Martin este unul dintre ultimii producători independenţi de automobile de lux. Cel mai mare acţionar al companiei este fondul italian de capital privat Investindustrtial, care a preluat în decembrie 2012 un pachet de 37,5% din acţiuni, pentru 190 milioane euro.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
