Trei firme interesate de activele SABMiller din Romania
Activele din Europa de Est ale SABMiller au atras interesul firmelor de private equity Advent International Corp, KKR & Co şi BC Partners Holdings Ltd, informeaza Bloomberg, citand surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Potrivit acestora, respectivele firme analizeaza posibilitatea lansarii unei oferte pentru aceste active, care ar putea fi evaluate la cinci miliarde de dolari. Alte companii interesate sunt PAI Partners SAS, Bain Capital şi Jacobs Holding AG dar încă nu s-a luat nicio decizie, adaugă sursele.
Reprezentanţii AB InBev, SAB, Advent, Bain, BC Partners şi KKRnu au comentat informaţia. Anheuser-Busch InBev, cel mai mare producător de bere din lume, vrea să vândă activele din Europa de Est ale SABMiller, pentru a obţine aprobarea autorităţilor de reglementare în preluării rivalei SABMiller, o tranzacţie evaluată la 100 miliarde de dolari.
Vânzarea ar putea atenua cerinţele autorităţilor de reglementare în vederea aprobării preluării SABMiller, deşi Europa de Est nu face parte din afacerile de bază ale AB InBev. Luna trecută, AB InBev a informat Comisia Europeană că scoate la vânzare operaţiunile SABMiller din România, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia. Verdictul CE este aşteptat săptămâna viitoare.
În aprilie, AB InBev a acceptat oferta grupului nipon Asahi de a prelua brandurile Grolsch, Peroni şi Meantime din Europa, deţinute de SABMiller, tranzacţia ridicându-se la 2,55 miliarde de euro (2,9 miliarde de dolari). AB InBev a acceptat anul trecut să achiziţioneze SABMiller cu suma de 100 miliarde de dolari, o tranzacţie care va crea un gigant al pieţei berii ce va domina 30% din piaţa mondială de resort.
Peroni şi Grolsch sunt două dintre cele patru branduri premium globale ale SABMiller, celelalte fiind Miller Genuine Draft şi Pilsner Urquell. Împreună, AB InBev şi SABMiller vor produce aproape 60 de miliarde de litri de bere pe an, adică de trei ori mai mult decât actualul număr trei mondial - grupul olandez Heineken - şi vor vinde o treime din toate berile comercializate la nivel global, de la marca mexicană Corona, la marca australiană Foster şi cea chineză Snow, cea mai vândută marcă de bere din lume.
Ursus Breweries, parte din grupul SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România, cu brandurile Ursus, Timişoreana, Ciucaş, Peroni Nastro Azzurro, Glosch, Pilsner Urquell, Azuga, Redd's şi Stejar.