Trei oameni de afaceri reţinuţi pentru înşelăciune şi evaziune fiscală, cercetaţi în libertate
Cei trei oameni de afaceri braşoveni, Mihai Maţepiuc şi fraţii Daniel şi Gheorghe Butum, cercetaţi pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală de peste 4 milioane lei, vor fi cercetaţi în libertate.
Cei trei au fost aduşi încătuşaţi din arestul IPJ Braşov, joi, în jurul orei 15.00 şi au fost audiaţi mai bine de patru ore.
Judecătorii Tribunalului Braşov au respins, joi seară, propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile a celor trei oameni de afaceri, înaintată de către procurori, care au declarat recurs, ce urmează să se judece la Curtea de Apel Braşov.
Fraţii Butum şi Maţepiuc au fost reţinuţi pentru 24 de ore, miercuri, de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Braşov, după percheziţii în 28 de locaţii la care au participat perste o sută de poliţişti, cei trei oameni de afaceri fiind cercetaţi în 23 de dosare de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat de peste 4 milioane de lei.
Potrivit comisarului şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al Poliţiei Braşov, poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) Braşov au făcut, miercuri, 28 de percheziţii în locaţii din Braşov, Codlea, Hălchiu şi Cristian, la care au participat peste o sută de poliţişti.
Suspecţii vizaţi sunt trei oameni de afaceri cunoscuţi în Braşov: Mihai Maţepiuc (35 ani) şi fraţii Daniel Butum (38 ani) şi Gheorghe Butum (40 ani). În perioada 2011 - 2013, aceştia au fost cercetaţi în 23 de dosare cu un prejudiciu estimat până în prezent la peste 4 milioane de lei.
"Percheziţiile au fost efectuate de o sută de poliţişti din IPJ Braşov, sub directa supraveghere a procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, la domiciliile şi reşedinţele celor trei braşoveni, la sediile firmelor administrate de aceştia şi membrii familiilor lor, precum şi în alte locaţii nedeclarate de aceştia organelor fiscale competente. Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate actele contabile de la 40 de societăţi comerciale, 60 de medii de stocare care vor fi supuse unor percheziţii informatice, 100 de case de marcat fiscalizate despre care există date şi indicii de alterare a memoriei fiscale, care vor fi de asemenea supuse unei expertize de specialiate,precum şi 140 ştampile", a spus Naghi, joi, într-o conferinţă de presă.
În urma cercetărilor, poliţiştii au constatat că cei trei suspecţi au derulat activităţi comerciale ilegale la punctele de lucru din judeţul Braşov şi au achiziţionat mărfuri folosind instrumente bancare ilegale. De asemenea, s-a constatat că mai multe case de marcat fiscale aveau memoria alterată, în sensul că înregistrau operaţiuni nereale. Casele de marcat ridicate la percheziţii urmează să fie supuse unor expertize, potrivit sursei citate.
Cei trei oameni de afaceri controlau zeci de firme de pe raza judeţului Braşov din domeniul alimentaţiei publice (magazine alimentare, restaurante, baruri, cofetării, aprozare etc) şi acţionau în sistem "suveică", în sensul că făceau operaţiuni ilegale pe numele unei firme, apoi o închideau fără să urmeze procedurile legale de intrare în insolvenţă sau faliment şi deschideau ulterior alte firme prin care îşi continuau activitatea.
Fraţii Butum şi Maţepiuc riscă 20 de ani de închisoare, fiind cercetaţi pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi bancrută frauduloasă.